Angajații din primării amenință cu greva generală. Oamenii sunt nemulțumiți de reformele anunțate de Guvern

Angajații din primării amenință că vor face greva generală săptămâna viitoare, nemulțumiți de reformele anunțate de Guvern. Asta după ce ieri și-au oprit activitatea pentru două ore. Majorările de taxe, reducerile de personal și tăierile de sporuri sunt printre principalele nemulțumiri ale sindicaliștilor, unele dintre ele, împărtășite și de edili. 

Primăria Comunei Lețcani din Iași s-a alăturat grevei naționale. Deși angajații erau la birou, timp de două ore, instituția a fost închisă.  

„Nu suntem jumătăți de om”, scrie pe una dintre pancartele greviștilor.  

Claudia Gheorghița, secretar general al Primăriei Comunei Lețcani, Iași: „Vrem să atragem atenția Guvernului și celor care adoptă legi că în teritoriu lucrurile nu se desfășoară ca pe hârtie. Unii au nevoie de acte de identitate, au nevoie de transcrieri și avem un singur om pe post.”

Reform nemulțumește administrațiile locale

Ideea reducerii personalului, în special la nivelul comunelor, prin raportare la „populaţia rezidentă” şi nu la numărul de locuitori înregistraţi îi nemulțumește pe angajați. Majorările de taxe, diminuarea unor drepturi salariale şi nerespectarea Contractului Colectiv, toate au condus la greva angajaților.

Zeci de primari din județul Suceava i-au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă în care îi cer să nu oprească investițiile locale. 

Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava: „Nu cred că există primar din județul Suceava sau din România care să fie de acord cu sistarea unor proiecte importante pentru comunitățile lor. Vorbim de proiecte importante de apă și canalizare, de drumuri, de asfalt, de școli. Ne trezim acuma că vine cineva de la București și anunță de pe o zi pe alta că sistăm proiectele. Păi ce se întâmplă cu proiectele de exemplu care au stadiu la apă și canal de 30% și au început să spargă, să sape toată comuna?!”

Primarii din Buzău îi cer lui Bolojan să nu oprească finanțările

Și aleșii din județul Buzău au semnat o scrisoare deschisă prin care îi este solicitat premierului să continue finanțările pentru proiectele în derulare din Anghel Saligny. 

Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău: „Pe partea de investiții și pe partea de mers al economiei României trebuie mult mai multă atenție. Firmele de construcție cu peste suta de mii de angajați vor avea foarte multe probleme.Cu siguranță oamenii sunt nemulțumiți. Și eu am nemulțumiri la nivelul Primăriei Buzău. Față de alte instituții din Buzău avem cele mai mici salarii. Sunt salarii mai mari și la comune. Sunt afectați de acest spor de antenă.”  

Măsura de reducere a numărului de angajați din primării îi supără, de asemenea, pe aleșii locali. 

Sorin Sandu, primarul orașului Călărași: „Noi avem 70.000 de proprietăți în extravilan. Asta înseamnă o muncă titanică din punct de vedere al eliberării documentelor. Toate astea sunt realizate de o echipă din primărie, fiecare post depășindu-și atribuțiunile.”

Alți primari, din partidul lui Ilie Bolojan, discută deja despre modalitatea de implementare a reformei administrației locale.

Mihai Chirică, primarul orașului Iași: „Un lucru este cert sunt oameni care au trecut prin comisii de disciplină, sunt oameni care nu și-au îndeplinit pe parcursul timpului mare parte din atribuțiile de serviciu, sunt oameni care nu se simt comod la acest tip de de job în administrație publică și care, probabil va vor, vor trebui să părăsească.”

O nouă grevă a angajaților din primării și din unitățile de asistență socială este anunțată pentru miercurea viitoare – de această dată, grevă generală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE