Măsurile de austeritate pregătite de Guvern provoacă nemulțumiri atât în rândul angajaților, cât și în rândul primarilor. Salariații amenință cu greva generală dacă Executivul va adopta în forma actuală reforma în administrație. Iar primarii nu sunt de acord să primească mai puțini bani de la centru. La Palatul Victoria, mai mulți aleși locali au discutat despre buget cu primarul, Ilie Bolojan.
Întâlnirea de la Palatul Victoria a durat în jur de oră și jumătate, vreme în care primarii au discutat cu premierul Bolojan despre probleme autorităților locale, despre banii pentru spitale, pentru că sunt multe municipii care finanțează spitalele de urgență și și-ar dori fonduri mai mari. Pe de altă parte, primarii mai sunt nemulțumiți și de fondurile mai mici pe care le-ar putea primi de la bugetul de stat, adică la sumele colectate din impozitul pe venit sau TVA. La începutul anului, taxele s-au dublat, iar Guvernul ar dori să scadă aceste sume pe care primarii le primesc de la bugetul central.
Sunt nemulțumiri și în cazul salariaților din comune care au anunțat o grevă de avertisment pe 10 februarie, atunci când Ilie Bolojan se va întâlni cu primarii. Astfel încât să renunțe la acea reformă a administrației locale. În cazul în care tăierile acestea de 10% vor fi adoptate și toate măsurile din reforma administrației locale, salariații din primării spun că v-a urma o grevă generală.
Primarii cer finanțare stabilă după discuțiile cu Ilie Bolojan
După întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu, a transmis un mesaj ferm privind finanțarea autorităților locale. Edilul a subliniat că administrațiile nu cer tăieri mai mici, ci o finanțare mai bună și predictibilă, care să permită dezvoltarea serviciilor publice, în special în domeniul sănătății.
Laurențiu Leoreanu, primarul orașului Roman: „Dorim o finanțare mai bună, nicidecum mai redusă. De aceea, am prezentat ceea ce avem ca dotări, ca linii de gardă, ca și specializări astfel încât să intrăm într-o clasificare care să ne permită să dezvoltăm aceste spitale și să nu intre într-un recul. Nu s-a pus problema că primăriile nu vor mai primi bani de la Guvern. Primăriile oricum vor primi bani prin cote defalcate și o altă formă de finanțare este cea a proiectelor. Toate proiectele care vin pe linii de finanțare prin Anghel Saligny, prin Compania Națională de Investiții sunt tot bani care se întorc către municipalități. Important este ca aceste proiecte să aibă o finanțare susținută, astfel încât să le putem termina într-un timp util.”
Întrebat despre varianta ca impozitul pe venit să rămână integral la bugetele locale, în timp ce cotele defalcate din TVA să fie reduse, Laurențiu Leoreanu a precizat că nu există, în acest moment, o decizie finală.
Laurențiu Leoreanu, primarul orașului Roman: „Nu s-a luat o decizie finală pe această componentă a cotelor. Dar și în anii trecuți cotele defalcate pe TVA au fost diminuate, impozitele pe venit fiind cele care ne-au completat bugetele locale. Nu există în momentul de față o decizie finală și noi sperăm la o decizie cât mai bună.”
