Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

ALERTĂ | Numărul cazurilor de hepatită de origine necunoscută a ajuns la 190

Numărul cazurilor de hepatită acută de origine necunoscută la copii a ajuns la 190, a anunţat marţi Centru European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

"Sunt investigaţii în desfăşurare în toate ţările care au confirmat cazuri, dar deocamdată cauza acestei hepatite este necunoscută", a declarat la o conferinţă de presă Andrea Ammon, directoarea ECDC.

Ea a menţionat că o posibilă cauză ar putea fi o legătură cu o infecţie provocată de un adenovirus. În orice caz, investigaţiile au exclus prezenţa vreunuia din viruşii hepatici cunoscuţi până în prezent, respectiv viruşii A, B, C, D şi E.

În Marea Britanie, ţara unde au fost semnalate primele cazuri de îmbolnăvire cu această hepatită de origine necunoscută, au fost confirmate până în prezent peste o sută de cazuri. Alte circa 40 au fost descoperite în zece state membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, la care se adaugă cele confirmate în SUA şi Israel. Un caz a fost confirmat şi în România.

"Cu atâţia factori necunoscuţi, este dificil de efectuat o evaluare a riscului, dar impactul este ridicat", a mai spus şefa ECDC, făcând referire la faptul că aproximativ 20 de copii au necesitat transplant hepatic. Pe de altă parte, ea a a confirmat că nu s-a descoperit nicio legătură între aceste cazuri de hepatită şi călătorii.

Primul caz în România

Ministerul Sănătăţii informează că în România a fost raportat un caz de hepatită acută severă la un copil.

"Cazul raportat de România este al unei fetiţe de 5 ani, internată la un spital de specialitate în data de 4 aprilie. Nu a fost detectată nicio infecţie virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi. Starea copilului este stabilă, primeşte medicaţie simptomatică şi este în continuare spitalizat. Copilul nu a călătorit în străinătate şi nu are nicio legătură epidemiologică cu alt caz raportat către OMS Europa. Raportarea a avut la bază definiţia OMS de caz probabil, care se referă la insuficienţă hepatică, transaminaze >500 UI şi icter la un copil la care nu există markeri de infecţie virală hepatică", a precizat, luni seara, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE