Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Alegerea destinației perfecte în Grecia nu este ușoară. Sunt peste 200 de insule locuite

Grecia are peste 200 de insule locuite, iar alegerea destinației perfecte nu este deloc ușoară. De la insule la care poți ajunge direct cu mașina și până la locuri sălbatice, fiecare ascunde peisaje și povești aparte. Un clasament recent aduce în prim-plan cele mai frumoase insule ale Greciei continentale și atracțiile care le fac unice.

Lefkada este singura insulă grecească la care se poate ajunge direct cu mașina, printr-un pod mobil care o leagă de continent. Este celebră pentru plajele cu ape turcoaz și stânci spectaculoase.

Thassos e supranumită „Insula de Smarald”, datorită vegetației bogate. Este una dintre cele mai apropiate destinații insulare de România.

Evia – a doua dintre cele mai mari insule ale Greciei, este cunoscută pentru combinația dintre munți, izvoare termale și plaje liniștite.

Kefalonia – una dintre cele mai spectaculoase insule din Marea Ionică, e renumită pentru plajele Myrtos și Antisamos și pentru peisajele sălbatice.

Urmează Milos – insula vulcanică faimoasă pentru formațiunile stâncoase spectaculoase și plajele care par desprinse dintr-un decor extraterestru.

Iar dacă Santorini și Mykonos sunt deja celebre, o insulă mică și aproape necunoscută a început să atragă atenția turiștilor din întreaga lume. Este vorba despre Atokos, situată între Lefkada, Ithaka și Kefalonia. Aici, porcii sălbatici coboară pe plajă și înoată alături de turiști, transformând locul într-o variantă europeană a celebrei „Pig Beach” din Bahamas.

Traian Bădulescu, consultant în turism: „Grecia are foarte multe de oferit și pe piața românească. Aproape în fiecare an e promovată o nouă insulă - nouă pentru piața românească. Grecia are multe recorduri, e în topul mondial al țărilor turistice, undeva în între locurile 10 și 15. Anul trecut, potrivit statisticilor elene, au fost undeva la 1,3 milioane de turiști români în Grecia.

Lefkada e o insulă accesibilă, unde se ajunge ușor, o insulă care deja a intrat în programul agențiilor de turism. Aflată destul de aproape de coastele Turciei, de la Marea Egee, este insula Lesbos. E o insulă cu istoric, are și vestigii istorice și o insulă destul de cunoscută, iar acum a început să fie căutată și de către turiști.

Aș mai aminti de o insulă aflată în zona Halkidiki, aproape de brațul Ato Ammouliani. E o insulă care, pentru amatorii de mișcare, chiar poate fi străbătută cu pasul în jumătate de zi, nu este așa de mare. Tot cu un aspect rustic mai e o insulă unde s-a turnat și filmul Mamma Mia, Skopelos, care este lângă Skiatos, mai cunoscută. Și apoi mai e o insulă Samothraki, nu departe de Thasos, care un fel de Vama Veche a Greciei.

La un hotel de trei stele, fără servicii de masă sau la o vilă, un cuplu poate să plătească și de la 50 euro pe noapte.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Alegerea destinației perfecte în Grecia nu este ușoară. Sunt peste 200 de insule locuite