Guvernul ar putea să adopte azi schema prin care consumatorii vulnerabili vor fi susţinuţi de stat. Asta în condițiile în care plafonarea prețului energiei expiră în trei zile.
Peste 2 milioane de români vor beneficia de acest sprijin din partea statului.
În ședința de Guvern de astăzi ar putea să se tranșeze situația consumatorilor vulnerabili după 1 iulie, când expiră schema de plafonare și compensare.
Un proiect de Ordonanță de Urgență prevede un sprijin lunar în valoare de 50 de lei pentru o perioadă de 9 luni, de la 1 iulie 2025 până la 31 martie 2026.
De acești bani ar putea să beneficieze persoanele singure care au un venit net lunar de maxim 1940 lei, precum și familiile unde veniturile pentru fiecare membru sunt de sub 1800 de lei. Potrivit estimărilor sunt aproximativ 2,1 milioane de gospodării care ar putea primi acest sprijin.
Impactul bugetar total este de puțin peste 1 miliard de lei pentru cele 9 luni în care ar urma să se distribuie acest ajutor.
Pe lângă măsurile din energie, Guvernul ar putea prelungi plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază.
Plafonarea ar urma să fie valabilă până la data de 30 septembrie. Alimentele de bază au adaosul comercial plafonat din august 2023. Pe lista de alimente cu adaos plafonat este pâinea albă, Laptele de vacă la 1 l, fructele proaspete, precum și carnea de porc și pui.