Acrobații, magicienii, jonglerii și dresorii se întorc din 6 septembrie 2026 cu numere noi pe scena Circului Metropolitan din București, iar cascadoriile făcute de cai sunt cele care vor da startul stagiunii. Spectatorii se vor putea bucura și de un nou decor în foaierul circului, proiectat de studenții de la arhitectură din Capitală.
Acrobații, magicienii și jonglerii revin la Circul Metropolitan București
Stagiunea de toamnă va începe cu spectacolul Ecvestria, care va putea fi urmărit în manejul exterior al circului. Artiștii și caii au exersat toată vara.
George Costin, directorul Circului Metropolitan București: „Vom continua cu toate spectacolele aflate în repertoriul Circului Metropolitan, vorbim de Best of Circul Metropolitan, Coregrafica, Apolodor, ABC-ul circului, Hai la circ să povestim, care sunt deja în repertoriu, și vom pregăti o premieră care cu ajutorul lui Dumnezeu va iesi la finalul lunii noiembrie.”
Tot din toamnă, spectatorii, dar și cei care se plimbă în zona Circului ar putea să bea o cafea sau să petreacă timp cu cei mici în foaierul clădirii. Acesta va fi deschis toată ziua, dar și reamenajat după planurile studenților Universității de Arhitectură din București.
Maria Nastase, studentă la arhitectură: „Am propus o serie de obiecte modulare, ușor de fabricat, din aluminiu, care ar putea să populeze acest spațiu. În principal, foarte aproape de intrarea în zona de spectacol am amenajat o zonă de gift shop, o mică istorie muzeală în care prezentăm istoria circului, iar în partea care e mai apropiată de zona intrării în parc, am rămas cu o zonă de biblioteca pentru copii plus un spațiu de joacă și o zonă de lounge și cafenea pentru diferiți vizitatori din comunitate.”
28 de studenții de la Arhitectură și-au petrecut o săptămână din această vară la Circ, discutând cu artiștii și studiind spațiul, pentru a găsi cele mai bune soluții de amenajare a foaierului. Noul design respectă istoria instituției și integrează perfect decorul deja existent.
