17 oameni au murit în Afganistan în urma unor alunecări de teren

Cel puțin 17 oameni au murit și alți 11 au fost răniți în urma unor alunecări de teren în Afganistan. Acestea au fost declanșate de ploile și ninsorile abundente care au căzut în ultimele zile. Nu mai puțin de 1.800 de familii au fost afectate, a anunțat Autoritatea Națională de Gestionare a Dezastrelor.

Alunecări de teren în Afganistan: 17 oameni și-au pierdut viața

Centrul, nordul, vestul, dar și sudul Afganistanului au fost lovite de vremea severă, care vine după o perioadă îndelungată de secetă. Pe lângă victimele umane, au murit animale, iar infrastructura a fost serios deteriorată în unele zone. 274 de locuințe au fost distruse, iar peste 1.550 de case au fost parțial avariate în urma dezastrului.

„În ultimele trei zile, în multe provincii ale țării a căzut ploaie și zăpadă. Inundațiile au afectat provinciile Kapisa, Parwan, Daikundi, Uruzgan, Kandahar, Helmand, Badghis, Faryab, Badakhshan, Herat și Farah”, a declarat Mohammad Yousaf Hammad, purtătorul de cuvânt al Autorității pentru Gestionarea Dezastrelor.

Afganistanul este extrem de vulnerabil la fenomene meteorologice extreme, în special în fața inundațiilor apărute după ploi sezoniere. Impactul acestora este amplificat de zecile de ani de conflicte, infrastructura precară, defrișările și efectele schimbărilor climatice.

Mai mulți experți economici au avertizat că inundațiile frecvente din această țară amenință vieți și bunuri, dar exercită și o presiune economică serioasă asupra familiilor și economiilor locale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE