5 iunie 2025, Ziua Învățătorului. Elevii și profesorii au zi liberă

Elevii și profesorii vor beneficia de o zi liberă pe 5 iunie 2025, cu prilejul Zilei Învățătorului, conform prevederilor din contractul colectiv de muncă din învățământ.

5 iunie 2025, zi liberă pentru elevi și profesori

Ziua învățătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007, este sărbătorită, în fiecare an, la data de 5 iunie, ziua nașterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr.

Ziua Învățătorului este zi nelucrătoare pentru personalul din învățământ, începând din 2024, fiind introdusă în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar, semnat în 2023.

Din 2024, Ziua Învățătorului este zi nelucrătoare

Un proiect legislativ privind instituirea Zilei Învățătorului a fost depus de mai mulți deputați și senatori, în mai 2007. „Ziua Învățătorului se dorește a fi un bun prilej de reflecție asupra școlii și slujitorilor ei, o oportunitate pentru a ne manifesta recunoștința față de dascăli, în special a fondatorului învățământului în limba națională în Țara Românească - Gheorghe Lazăr, care s-a născut la data de 5 iunie”, se arată în expunerea de motive. Senatul a adoptat proiectul de lege la 20 iunie 2007 și Camera Deputaților, la 9 octombrie 2007.

Vacanța de vară începe pe 20 iunie

Vacanța de vară va începe pentru elevi pe data de 20 iunie, după terminarea cursurilor.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie.

La clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie.

Pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie.

Anul școlar viitor, 2025-2026, va debuta pe 8 septembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE