Zi liberă pentru părinți la începerea anului școlar. Ce prevede proiectul adoptat de Senat

Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect prin care părinții ar urma să beneficieze de o zi liberă, la începerea anului școlar în cazul învățământului preșcolar, primar și gimnazial.

Termenul pentru dezbatere și vot s-a împlinit la data de 3 decembrie, motiv pentru care proiectul este considerat adoptat tacit.

„Se acordă zi liberă pentru părinți, așa cum sunt ei definiți în Noul Cod Civil, în prima zi de începere a anului școlar, pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial”, prevede actul normativ inițiat de senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană, conform Agerpres.

Zi liberă pentru părinți la începerea anului școlar. Ce argumente are inițiatorul proiectului

„Prima zi de școală este un eveniment important pentru toată familia. Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit și poate simți această zi în felul său. Este crucial ca părinții să fie prezenți pentru copilul lor și să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai ușor noului mediu, fie că vorbim de grădiniță sau de școală. Din păcate, începutul anului școlar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinții să poată fi prezenți la festivitate este nevoie ca aceștia să își ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puține au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancționat o eventuală întârziere a angajatului”, a explicat inițiatorul în expunerea de motive a proiectului.

Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților este decizională.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE