Anul școlar 2025-2026: calendarul cursurilor și examenelor, bursele școlare, ce presupune comasarea școlilor pentru elevi și profesori

Anul școlar 2025–2026 aduce schimbări importante pentru elevi, profesori și părinți. Cursurile încep pe 8 septembrie 2025 și se încheie pe 19 iunie 2026, iar vacanțele sunt împărțite pe module, după modelul ultimilor ani.

Calendarul examenului de bacalaureat 2026 este ușor diferit față de cel din 2025: probele de competențe vor fi susținute din nou vara, după ce în anul școlar precedent, au fost susținut iarna. Lucrările scrise la Bac și Evaluarea Națională vor putea fi vizualizate și în 2026.

Totodată, bursele școlare suferă ajustări, unele tipuri fiind eliminate, în timp ce comasarea școlilor și creșterea normei didactice la 20 de ore pe săptămână stârnesc controverse și proteste în sistemul de educație.

Structura anului școlar 2025-2025

Cursurile vor începe luni, 8 septembrie 2025, acest lucru dacă profesorii renunță la grevele anunțate la începutul anului nou școlar, și se încheie vineri, 19 iunie 2026. Durata este de 36 de săptămâni de școală, în configurare modulară (5 module de cursuri).

  • Vacanță de toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
  • Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
  • Vacanță mobilă (schi): stabilită local între 9 februarie – 1 martie 2026
  • Vacanța de primăvară/Paște: 4 – 14 aprilie 2026
  • Vacanța de vară: începe 20 iunie și ține până pe 6 septembrie 2026
  • Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 - 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.

Bac 2026. Probele de competențe vor fi susținute din nou vara

Calendar Bac 2026 - sesiunea iunie-iulie

Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen va avea loc între 2 și 4 iunie 2026, iar robele de competențe se vor desfășura în iunie 2026, după modelul anilor precedenți, după cum urmează:

  • 8 – 10 iunie – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
  • 10 – 11 iunie – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
  • 11 – 12 iunie – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C)
  • 15 – 17 iunie – Evaluarea competențelor digitale (proba D)

Probele scrise vor începe la finalul lunii iunie, astfel:

  • 29 iunie, cu Limba și literatura română (proba E.a)
  • 30 iunie – Proba obligatorie a profilului (E.c)
  • 2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării (E.d)
  • 3 iulie – Limba și literatura maternă (E.b)
  • Rezultatele vor fi afișate pe 7 iulie, iar contestațiile se vor depune în aceeași zi, urmând ca rezultatele finale să fi comunicate pe 13 iulie 2026.

Simularea probelor scrise este programată în martie 2026

  • 23 martie – Limba și literatura română (E.a)
  • 24 martie – Proba obligatorie a profilului (E.c)
  • 25 martie – Proba la alegere a profilului și specializării (E.d)
  • 26 martie – Limba și literatura maternă (E.b)
  • 16 aprilie – Comunicarea rezultatelor

Calendarul Evaluării Naționale 2026 (clasa a VIII-a)

Conform proiectului lansat în consultare publică de Ministerul Educației:

  • 8–12 iunie 2026 – Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 12 iunie 2026 – Sfârșitul cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2026 – Limba și literatura română (proba scrisă)
  • 24 iunie 2026 – Matematică (proba scrisă)
  • 26 iunie 2026 – Limba și literatura maternă (pentru minorități)

Contestări și rezultate:

  • 2 iulie 2026 (până la ora 12:00) – afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor între 14:00–18:00
  • 3–4 iulie 2026 – continuarea vizualizării și depunerii contestațiilor
  • 5–8 iulie 2026 – soluționarea contestațiilor

9 iulie 2026 – afișarea rezultatelor finale

Simulare Evaluare Națională (martie 2026)

  • 16 martie – Limba și literatura română
  • 17 martie – Matematică
  • 18 martie – Limba maternă
  • 30 martie – comunicarea rezultatelor

Continuă obiceiul de a permite elevilor să vizualizeze lucrările scrise, măsură valabilă și pentru examenele din anul 2026 (confirmare din surse guvernamentale anterioare).

Burse pentru elevi în anul 2025/2026 – ce se modifică

Pentru anul școlar 2025–2026, elevii din învățământul preuniversitar vor putea beneficia de trei tipuri de burse, conform celor mai recente reglementări și reforme anunțate de Ministerul Educației:

Conform hotărârii Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP), aprobate în august 2025:

  • Bursa de merit: 450 lei/lună — acordată elevilor cu medii generale anuale ≥ 9,00, în limita a cel mult 15% din efectivul clasei. Pentru clasa a V-a, media se calculează pe baza primelor două module de curs; pentru clasa a IX-a, media de admitere.
  • Bursa socială: 300 lei/lună — destinată elevilor aflați în situații socio-economice defavorizate, continuând politica de incluziune (inclusiv mame minore).
  • Bursa tehnologică: 300 lei/lună — acordată elevilor din învățământul profesional și dual.

Cum se vor acorda bursele în acest an

Bursa de merit: Acordată elevilor de gimnaziu și liceu (inclusiv profesional și dual) cu medii generale ≥ 9,00. Se aplică doar pentru maximum 15% din elevii unei clase. Pentru clasele a V-a și a IX-a, criteriile sunt diferite:

  • Clasa a V-a: media primelor 2 module ≥ 9,00.
  • Clasa a IX-a: media de admitere ≥ 9,00.

Există prevederi pentru departajare în cazul elevilor cu medii egale.

Bursa socială și tehnologică

  • Bursa socială susține incluziunea elevilor în risc socio-economic.
  • Bursa tehnologică se adresează elevilor din sistemul profesional și dual, ca stimulent pentru completarea pregătirii vocaționale.

Plata burselor în perioade de vacanță

Ministerul Educației a stabilit că bursele se acordă și în lunile care includ vacanțe școlare, dar cuantumul lor va fi ajustat proporțional cu numărul de zile de curs efectiv. Asta înseamnă că, dacă luna respectivă are mai puține zile de școală, suma primită de elevi va fi mai mică, fiind calculată doar pentru zilele lucrătoare.

Comasarea școlilor

Conform Legii 141/2025, unitățile cu mai puțin de 500 de elevi vor fi comasate administrativ, cu preluarea de către unități din aceeași localitate – fără închidere de școli sau navetă exagerată

Criticii (sindicate) avertizează asupra riscurilor: pierderi de posturi didactice/auxiliare și creștere a numărului de elevi per clasă.

Ce presupune reorganizarea

Inspectoratele școlare, împreună cu autoritățile locale, stabilesc lista școlilor afectate, pe baza scăderii numărului de elevi. Școlile identificate sunt reorganizate și integrate în structura unor unități absorbante, iar elevii, personalul și arhivele sunt transferate automat.

Conducerea școlilor lipsite de personalitate juridică este desființată — dintr-un număr estimat de aproximativ 900 de directori, cei afectați vor reveni la predare.

Impact asupra elevilor și profesorilor

  • Elevii: Elevii vor fi mutați automat la școala care preia activitatea unității mici, împreună cu echipamentele și arhiva școlii, astfel încât să își continue studiile fără probleme. Clasele din liceele pedagogice își vor păstra organizarea actuală, iar liceele tehnologice cu profil agricol vor continua, în general, să funcționeze ca școli independente.
  • Profesorii: pot primi până la 4 ore în plus pe săptămână ca suplinire, iar titularii au prioritate la ocuparea normelor complete. Personalul auxiliar și administrativ este transferat conform noii organizări, păstrându-și drepturile legale.

Creșterea normei didactice

Norma minimă crește de la 18 la 20 ore pe săptămână, începând cu 1 septembrie 2025

  • Măsura este contestată de sindicate, care estimează că ar putea elimina circa 15.000 de posturi didactice și reduce salarii

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE