Rusia pregătește un nou atac masiv, a avertizat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. El le-a cerut oamenilor să nu ignore alertele de raid aerian și să se protejeze.
„Avem informații din surse ale serviciilor secrete conform cărora Rusia pregătește un nou atac de amploare. Vă rugăm să fiți atenți la alertele de raid aerian și să vă protejați.
Serviciile noastre de urgență sunt pregătite, iar Forțele Aeriene și alți apărători ai spațiului nostru aerian vor fi de serviciu 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ca întotdeauna.
Problema apărării aeriene și necesitatea de a continua să ajutăm Ucraina să-și protejeze spațiul aerian reprezintă prioritatea noastră principală. Sunt recunoscător fiecărui partener, fiecărui lider și fiecărei țări care este gata să ajute și își îndeplinește pe deplin angajamentele.
Programul PURL (lista de achiziții prioritare pentru apărare-n.red.) trebuie să funcționeze. Acest lucru este valabil atât pentru Statele Unite, cât și pentru Europa. Strângem fonduri de la partenerii noștri europeni și de la alți aliați pentru a achiziționa rachete, în special pentru sistemele Patriot, iar asigurarea unui stoc suficient depinde de Statele Unite. Sperăm că vocea Ucrainei va fi auzită.”, a declarat Zelenski.
