Zeci de mii de oameni în stradă, în semn de solidaritate față de cauza palestinienilor. Oprirea conflictului, cerută de protestatari

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în marile orașe europene pentru a susține cauza palestiniană. Au loc demonstrații în Londra, Roma, la Madrid și Barcelona.

Oamenii cer încetarea a ceea ce consideră genocidul israelian din Gaza și își exprimă nemulțumirea după ce Flotila Global Sumud a fost interceptată de forțele statului evreu, iar activiștii au fost reținuți.

O parte dintre cei care călătoreau pe bărci cu ajutoare pentru civilii din Fâșie au fost expulzați din Israel. Manifestanții mai cer guvernelor să pună capăt comerțului cu arme și muniții către Israel, inclusiv acordul de asociere a statului evreu cu Uniunea Europeană trebuie să înceteze.

Oamenii consideră că este de datoria lor să își exprime revolta față de ceea ce se întâmplă în Gaza, unde situația umanitară este critică.

La rândul său, reședintele american Donald Trump a declarat că Israelul trebuie să oprească bombardarea Fâșiei Gaza, după ce gruparea Hamas a anunțat că a acceptat unele elemente ale planului său de pace pentru a pune capăt războiului care durează de aproape doi ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE