Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Zeci de lagăre de tortură, descoperite în Harkov de polițiștii ucraineni. Chinurile la care i-ar fi supus rușii pe prizonieri

Poliția din Ucraina susține că a descoperit 25 de lagăre de tortură, după ce militarii au eliberat de sub ocupația rusă zona din jurul orașului Harkov, situat în estul țării, transmite agenția dpa, citată de Agerpres.

Militarii ruși au reţinut şi torturat civili în condiţii inumane în aceste lagăre, a scris şeful Poliţiei regionale Volodimir Timoşko, luni, pe Facebook.

Potrivit acestuia, unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele.

Aproape 1.000 de cadavre, inclusiv ale unor copii, descoperite după retragerea rușilor din Harkov

Regiunea din jurul orașului Harkov a fost ocupată mai multe luni de militarii ruși care s-au retras abia la începutul lunii septembrie, ca urmare a contraofensivei ucrainene. În zona eliberată au fsot descoperite de atunci cadavrele a 920 de civili, dintre care 25 ale unor copii, omorâți de soldaţii ruşi, a precizat şeful Poliţiei regionale.

Autoritățile ucrainene acuză forțele ruse au comis crime de război şi în alte teritorii ocupate.

După retragerea unităţilor ruseşti din suburbia Bucea a capitalei Kiev au fost descoperite peste 400 de cadavre. Mare parte din victime au suferit morţi violente. Ancheta este în desfășurare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE