Volodimir Zelenski susține că este gata să discute despre pace cu Vladimir Putin, dar refuză să meargă la Moscova, așa cum i-au transmis rușii. Președintele Ucrainei și-a invitat omologul la Kiev „dacă îndrăznește, desigur”.
Zelenski îl invită pe Putin la Kiev
Președintele Ucrainei a făcut această afirmație într-o discuție cu jurnaliștii după ce i s-a reproșat că nu a avut nicio reacție în momentul în care i s-a propus să meargă la Moscova pentru aceste negocieri. Zelenski a afirmat că o vizită în Federația Rusă este „imposibilă”. „Desigur, este imposibil să mă întâlnesc cu Putin la Moscova. Este ca și cum m-aș întâlni cu Putin la Kiev. Aș putea la fel de bine să-l invit la Kiev. Să vină! Îl invit public, dacă îndrăznește, desigur.”
Volodimir Zelenski a subliniat că este gata să aibă o discuție constructivă despre pace. El a spus că această invitație de a merge la Moscova este o dovadă că partea rusă nu privește cu seriozitate aceste negocieri.
„Vrem să ne punem de acord asupra unei întâlniri care să fie productivă. Vrem să discutăm problemele și să le rezolvăm. Dar dacă cineva nu dorește să se întâlnească, dar nu poate să o spună direct, din anumite motive, atunci se fac aceste invitații la Moscova. Este clar ce se întâmplă!”, a spus acesta.
- Trump anunță că Putin a fost de acord cu un armistițiu energetic în Ucraina. Reacția lui Zelenski: Sperăm că SUA vor reuși să realizeze acest lucru
- Rusia a atacat un tren de pasageri în regiunea Harkov. Cel puțin patru civili au fost uciși
- Raport CSIS: două milioane de victime în războiul din Ucraina după aproape 4 ani de conflict
- Marco Rubio a anunțat că Steve Witkoff și Jared Kushner nu vor participa la negocierile de la Abu Dhabi
Reuters spune că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că „trilaterala” Ucraina - SUA - Federația Rusă, programată în acest weekend, ar putea fi amânată. Solicitarea ar fi venit de la americani, care sunt extrem de preocupați și concentrați pe situația din Iran.
„Este foarte important pentru noi ca toți cei cu care am convenit să fie prezenți la întâlnire”, a declarat Zelenski, conform sursei citate.
- A doua rundă de negocieri urma să se desfășoare tot la Abu Dhabi
