Vila din Aviatorilor 86, care ar fi fost pregătită pentru Klaus Iohannis, disponibilă pentru închiriere

Vila de pe bulevardul Aviatorilor nr. 86, care ar fi fost pregătită pentru Klaus Iohannis, va putea fi închiriată, după ce va fi trecută în domeniul privat al statului. Anunțul a fost făcut joi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

Valoarea de inventar a vilei a fost actualizată la la suma de 14,463 milioane lei.

„A fost adoptată o hotărâre de guvern, neclasificată, privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil și trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, cu destinația comercială. Deci, în vederea închirierii. Este vorba despre imobilul situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, sector 1”, a declarat Ioana Dogioiu, la finalul ședinței de Guvern, potrivit Agerpres.

Vila din Aviatorilor 86, renovată de RA-APPS cu aproape trei milioane de euro

În noiembrie 2024, cheltuielile în cazul lucrărilor de reabilitare, modernizare și refuncționalizare a imobilului situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, realizate de RA-APPS, se ridicau la peste 13,8 milioane de lei, potrivit Secretariatului General al Guvernului.

Aflată în administrarea RA-APPS, clădirea din bulevardul Aviatorilor ar fi fost pregătită ca locuință de protocol pentru președintele Klaus Iohannis la terminarea mandatului acestuia de șef al statului, potrivit unei investigații Recorder.

Pe 12 martie 2024, fostul președinte Klaus Iohannis declara că nu a solicitat o locuință după finalizarea mandatului și nici nu i s-a oferit una. Anterior, o investigație Recorder susținea că Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat investește în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în transformarea imobilului din bulevardul Aviatorilor nr. 86 într-o reședință de protocol.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE