Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vetoul Austriei nu este îndreptat împotriva României, ci a sistemului, declară ministrul afacerilor europene

Ministrul austriac al afacerilor europene, Karoline Edtstadler (Partidul Popular, ÖVP), a reiterat vineri preocupările Austriei legate de o extindere a spaţiului Schengen, după ce guvernul de la Bucureşti a ameninţat că va da în judecată Viena dacă aceasta nu va renunţa la vetoul său în privinţa aderării României la Schengen, transmite agenţia austriacă APA.

'Vetoul austriac în privinţa Schengen nu este îndreptat împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu mai funcţionează', a declarat vineri Karoline Edtstadler, răspunzând unei solicitări a APA.

Ministrul austriac a arătat totuşi înţelegere faţă de poziţia Bucureştiului. 'Respectăm poziţia şi înţelegem intereselor partenerilor noştri români. În acelaşi timp, nu putem însă să închidem ochii şi să extindem un sistem deja defect', a subliniat ea.

Uniunea Europeană ar trebui 'să îşi facă temele şi să asigure o protecţie a graniţelor UE care să funcţioneze. Doar frontiere sigure la exterior fac posibilă viziunea noastră a unei Europe fără frontiere la interior', a adăugat Edtstadler.

Într-un interviu apărut vineri în cotidianul austriac Standard, prim-ministrul român Marcel Ciolacu a declarat că, 'în cazul în care cancelarul (Karl) Nehammer va face din nou uz în mod nejustificat de dreptul la veto, va trebui ca, în calitate de prim-ministru, să atac decizia Austriei la Curtea Europeană pentru a cere despăgubiri pentru pierderile cauzate de ne-aderare', a spus Ciolacu. Potrivit premierului, paguba se ridică la cel puţin două procente din PIB.

În ce-l priveşte, ministrul de interne austriac Gerhard Karner (ÖVP) a reacţionat indicând spre numărul în prezent în creştere al migranţilor în Europa: 'Într-un asemenea moment, mi se pare că nu are niciun sens să vorbim despre o extindere a spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe, nu de mai puţine controale', a afirmat el.

Europarlamentarii români Eugen Tomac şi Vlad Botoş au transmis miercuri o scrisoare oficială responsabilului european cu implementarea sancţiunilor UE, David O'Sullivan, în care cer Comisiei Europene să iniţieze o anchetă cu privire la respectarea de către Austria a sancţiunilor împotriva Rusiei.

'Solicitarea noastră vine ca urmare a suspiciunii existenţei unei posibile încălcări a sancţiunilor împotriva Rusiei de către Austria', a scris Eugen Tomac joi pe Facebook.

Lidera delegaţiei ÖVP la Parlamentul European, Angelika Winzig, a calificat declaraţiile colegilor săi români drept 'incorecte şi mai mult decât neavenite'. 'Nu au încercat nici măcar o dată să stea de vorbă cu noi. Declaraţiile sunt foarte departe de o critică obiectivă şi sunt de condamnat în termenii cei mai fermi. Guvernul austriac lucrează de la începutul războiului din Ucraina pentru a diversifica aprovizionarea cu gaze şi a reuşit deja progrese importante. Că nu este un proces care poate fi încheiat de pe o zi pe alta a fost întotdeauna clar. Austria a susţinut de asemenea toate sancţiunile împotriva Rusiei', a reacţionat eurodeputata austriacă, citată de APA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE