Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cât durează vacanța de vară din 2022. Noul an școlar va începe mai devreme în septembrie

Structura anului școlar pentru anul 2022-2023 a fost schimbată și prevede ca vacanța de vară să fie mai scurtă, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației. 

Potrivit calendarului aprobat de oficialii din Educație, elevii şi preşcolarii se vor bucura de zilele libere, după finalizarea cursurilor de vineri.

De altfel, clasele terminale din învăţământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral şi frecvenţă redusă), au terminat anul şcolar 2021 – 2022 pe 27 mai. Absolvenţii claselor a VIII-a au încheiat anul şcolar pe 3 iunie. 

Noutatea este că anul școlar 2022-2023 va începe pe 5 septembrie și va fi organizat pe 5 „module de învățare” și 5 vacanțe. Va avea o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt ca cel actual, în privința numărului de zile de școală. Ministerul Educației a publicat noua structură a anului școlar în Monitorul Oficial. Astfel, cursurile anului şcolar 2022- 2023 încep la data de 5 septembrie 2022, iar începerea vacanței de vară diferă în funcție de clasa în care se află elevii.

Structura anului școlar 2022-2023

Cursuri - de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

Vacanţă - de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Cursuri de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

Vacanţă - de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Cursuri - de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz;

Vacanţă - o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6- 26 februarie 2023;

Cursuri – de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

Vacanţă - de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023;

Cursuri - de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

Vacanţă - de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE