Unul din trei părinți români nu își ține copilul în scaun auto în timp ce merge cu mașina, arată ultimele date publicate de Comisia Europeană.
Acest lucru le pune celor mici viața în pericol, iar amenda pentru șoferi poate ajunge până la 1.000 de lei.
Într-un interval de o oră, într-o intersecție din Capitală, în timpul unei razii a brigăzii rutiere, au fost prinși în trafic doi șoferi care își transportau copiii fără scaun de siguranță auto.
Confrom legii, orice copil cu o înălțime de până la 1.35 de centimetri trebuie să stea într-un scaun de siguranță auto atunci când se află într-o mașină. Copiii mai mari trebuie să poarte obligatoriu centură de siguranță.
„Centura unei mașini este prevăzută pentru un corp de 150 de cm, atât timp cât un copil nu stă într-un dispozitiv de retenție atunci centura masinii vine în carotidă și ea nu trebuie sa vină așa. Ea trebuie să vină la jumătatea claviculei și pe partea de șold, în așa fel încât în eventualitatea unui accident sau unei frânări, copilul să fie în siguranță și să nu se sufoce”, a declarat Doinița Dumbrava, consultant Siguranta Auto Copii.
Părinții spun că sunt nevoiți să fie inventivi ca să-i facă pe cei mici să stea în scaunul auto. Părinții trebuie să aibă grijă ca scaunul să fie instalat corect, altfel îi pot pune pe cei mici în pericol.
Cum trebuie să fixezi o scoică în mașină
Doinița Dumbravă: Spatele bebelusului să fie fixat pe spătarul scoicii, iar șezutul să fie in scobitură, fixăm centurile, le tensionăm. Acum facem traseul centurii, aceste ghidaje verzi ne indica pe unde trebuie să treaca centura, mai avem un verde și pe spate, fixăm, tensionăm, scoica nu are voie să aibă niciun fel de joc pe bancheta.
Prețul unui scaun auto pentru copii pornește de la câteva sute de lei și poate ajunge la mii de lei. Acesta trebuie înlocuit pe măsură ce copilul crește.
