Constantin Toma face din nou „notă discordantă” față de conducerea PSD. Primarul Buzăului susține că liderii PSD „fac un joc periculos” când tot vorbesc despre ieșirea de la guvernare, pentru că nu au „un motiv adevărat”. Edilul consideră că președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, este principalul vinovat și „încă șase oameni”.
Constantin Toma spune că jocul de-a ieșirea de la guvernare e făcut de Grindeanu
Totodată, Constantin Toma spune că PSD nu a pus niciodată cu adevărat problema ieșirii de la guvernare.
„Partidul meu face un joc foarte periculos, de care nu știu cât de conștienți sunt cei care conduc partidul. Vorbesc de domnul Grindeanu și de echipa de încă șase oameni care sunt acolo, cei cinci prim vicepreședinți și secretarul general. Pentru că acest joc nu cred că ne crește numărul de votanți în momentul ăsta sau nu recuperează ceva din ce am pierdut. Pentru că lumea își de seama, nu este proastă deloc. Acest joc este făcut numai pentru supraviețuirea partidului, de fapt, pentru supraviețuirea lor. Din păcate, spun acest lucru. Oamenii aveau așteptări foarte mari. Vorbesc de cei care au simpatizat în timp PSD-ul și vorbesc de simpli membri de partid, cum sunt și eu. (...)
De ce n-a ieșit de la guvernare când s-au mărit taxele și impozitele? (...) Atunci era un motiv foarte serios pentru ca să ieși de la guvernare. Acum care este motivul? Un motiv serios. Pentru că, dacă ieși fără un motiv serios, cresc dobânzile până la cer, va fi jale. Și atunci vinovat cine va fi? Care va fi percepția publică?”, a spus Constantin Toma, la Digi 24.
El a explicat și consecințele pe care le au aceste luări de poziție ale liderilor social-democraților, după ce tot ei au fost cei care au susținut măsurile lui Ilie Bolojan chiar în momentul asumării împreună a guvernării. Iar cel mai grav efect ar fi „destabilizarea economiei”.
De aproape două luni, unii lideri PSD au declarat, în repetate rânduri, că analizează ieșirea de la guvernare, însă primele semne au apărut în august, cu luări de poziție mai izolate.
„În momentul ăsta, eu, ca primar - și orice primar din România - aștept bugetul național. Pentru că noi strângem bani de la oameni și va fi un mare paradox, n-o să mai avem timp să-i consumăm, să cheltuim. Deci este aberant ceea ce se întâmplă. Deci, ar trebui, cu creionul pe hârtie, orice măsură de asta, inclusiv acel pachet de solidaritate social, să spună ce vrea să facă.
Să punem pe hârtie și să vedem de unde tăiem, pentru că, dacă ajungem din nou acolo, ceea ce s-a câștigat până acum - că am coborât sub 8% cu deficitul, ceea ce este un semnal extraordinar pentru partenerii noștri din Europa, pentru creditori și așa mai departe. E un lucru extraordinar. Acum ne putem întoarce, cu populismele astea, aproape de dezastru.
Bineînțeles, greșesc. În loc să fie mulțumiri legate de faptul că a coborât deficitul, ei îl acuză pe Bolojan că a scăzut deficitul, dar că de fapt n-ar fi scăzut, că a făcut șmecherii. Ori prin mesajele pe care le dai în permanență, practic, destabilizezi economia, cresc dobânzile și nu avem nimic de câștigat”, a precizat Constantin Toma.
