Președintele Consiliului Superior al Magistraturii susține că cei care vor intra în magistratură vor încasa venituri reduse „la un nivel absolut de neacceptat”, în raport cu colegii lor ajunși în sistem cu o lună sau două mai devreme, dacă se va implementa noua lege a salarizării în forma actuală.
„Nu am făcut astfel de calcule matematice, am sesizat doar raționamentul efectuat din cuprinsul legii. Nu am stat să facem acum calcule exacte. Acum, proiectul de lege este într-o analiză la nivelul Consiliului supra Magistraturii, la direcția de specialitate, la direcția de legislație. După finalizare a întregii analize, vă pot da detalii și cu privire la cuantumul exact al scăderilor”, a declarat Liviu Odagiu, judecător, pentru Euronews.
Odagiu: Prevederile sunt „absurde de-a dreptul”
Liviu Odagiu, președintele CSM: „Până astăzi am sesizat câteva chestiuni pe care, în cuprinisul comunicatului (n.r. redat mai jos) le-am calificat noi ca fiind absurde de-a dreptul.
Prima dintre ele vizează scăderea drepturilor salariale în momentul promovării de la o instanță, la sau de la un parchet la unul de nivel superior. În loc ca promovarea să aducă cu sine o remunerare corespunzătoare a efortului și, până la urmă, a experienței profesionale, consecința absurdă este scăderea drepturilor salariale.
O a doua consecință absurdă în privința scăderii drepturilor salariale vizează trecerea într-o treaptă superioară de vechime. Până acum, în spațiul public mereu s-a clamat ideea că pensionăm magistrați în momentul în care ajung la un nivel de experiență și de vechime profesional corespunzătoare profesiei.
Ori prin acest proiect de lege constatăm că dacă, să spunem, trec dintr-o treaptă de vechime de 15 ani într-o treaptă superioară de peste 20 de ani, salariul meu scade în loc să crească. Nu cred că este posibil așa ceva în absolut niciun sistem și este de domeniul absordului și al ridicolului să existe într-o lege o asemenea prevedere”.
CSM, în comunicatul de presă: Prevederile proiectului de lege vor subimina definitiv funcționarea justiției
„Prevederile proiectului de lege, prin conţinutul lor concret şi efectele pe care le vor produce în privinţa drepturilor salariale şi de natură salarială ale magistraţilor, subminează poziţia constituţională a puterii judecătoreşti ca putere în statul român, iar nu doar independenţa acesteia din punct de vedere financiar.
Este în afara echilibrului constituţional între puterile statului ca un proiect de lege să se fundamenteze pe aprecierea executivului cu privire la legalitatea şi temeinicia unor hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate cu privire la drepturile salariale ale magistraţilor. O astfel de conduită încalcă independenţa justiţiei şi forţa obligatorie a hotărârilor judecătoreşti definitive, plasându-se în afara unei atitudini democratice şi responsabile a factorilor politici, care trebuie să caracterizeze statul de drept.” se arată în comunicatul CSM:
CSM: Proiectul de lege conține soluții normative absurde
Noile prevederi „diminuează cu mult veniturile magistraţilor şi le plasează cu mult sub un nivel de venit corespunzător responsabilităților publice ale judecătorilor și procurorilor”, atrage atenția Consiliul Superior al Magistraturii.
Mecanismul prin care s-ar urmări „o scădere drastică a veniturilor magistraţilor” ar fi o noțiune pe care magistrații o caracterizează drept „ambiguă şi lipsită de previzibilitate”: respectiv, așa-numita diferență salarială tranzitorie.
CSM indică și un articol din proiectul de lege care ar face ca mecanismul să fie „afectat de vicii de constituționalitate”.
