Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Un europarlamentar olandez explică de ce a votat contra aderării României la Schengen

Publicat de: Euronews

Europarlamentarul olandez Peter van Dalen a explicat de ce a votat, marți, împotriva rezoluției care cere aderarea României la Schengen.

„Am votat împotriva acestei rezoluții. Deși România este cu un pas mai departe decât Bulgaria, ambele țări au încă probleme serioase cu statul de drept și cu crima organizată. Urgența geopolitică a admiterii acestor țări trebuie să fie, de asemenea, proporțională cu cerințele pe care le punem cu privire la participarea la structurile europene comune, precum Schengen”, a spus Peter van Dalen, pe site-ul său.

„Este problematic faptul că România și Bulgaria trebuie neapărat tratate în același timp. Aș putea susține admiterea României în sine, dar atâta timp cât este legată și de cea a Bulgariei, nu am de ales decât să votez împotrivă”, a adăugat el.

„Peter van Dalen, europarlamentarul oandez care a votat împotrivă și în dreptul căruia scrie PPE, este doar afiliat, partidul său, Uniunea Creștină, nefiind membru al Partidului Popular European”, a precizat, pe Facebook, europarlamentarul Rareș Bogdan.

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat marţi cu o largă majoritate o rezoluţie nonlegislativă în care îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere fără întârziere la spaţiul Schengen.

În rezoluţia adoptată cu 547 voturi pentru, 49 voturi contra şi 43 de abţineri, Parlamentul European cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Constatând că spaţiul Schengen este "una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene", eurodeputaţii critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei şi României, deşi cele două ţări îndeplinesc de mult timp condiţiile necesare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE