Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE: Lidera Tineretului AUR a încercat să intre cu gloanțe în Parlament. Tânăra, cercetată în stare de libertate

Lidera Tineretului AUR, Ariadna Cîrligeanu, a încercat să intre, miercuri, în sediul Parlamentului cu patru gloanţe.

10/05/2023 , 17:09

Explicațiile tinerei, în fața colegilor de Partid

"Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă explica că, azi, am ajuns la Parlament ca în orice zi de lucru. Am pus obiectele personale în tăviță. Mi-au spus că e o problemă cu obiecte de metal. Ofițerul SPP a gasit 4 obiecte de colecție in forma unor gloanțe. Nu aveau activ. Nu era nici muniție, nici cartușe, nici obiecte periculoase. Nu am intrat prin efracție, nu aveam de ce. Sunt doar obiecte de metal, care nu intră sub incidența niciunei legi."

Ariadna Cîrligeanu a continuat declarația precizând că, acum două zile, a fost ziua ei și ar fi primit gloanțele cadou. Le-ar fi uitat, astăzi, în haina cu care a venit la Parlament.

UPDATE: Tânăra a plecat de la secția de poliție după aproape o oră de audieri. Aceasta este cercetată în stare de libertate.

Ariadna Cîrligeanu, în vârstă de 22 de ani, a fost dusă la Secţia 17 de Poliţie pentru verificări. Preşedintele AUR, George Simion, a negat informația și a susținut că erau brelocuri. Mai mult decât atât, formaţiunea politică a cerut o expertiză tehnică pentru a clarifica situaţia muniţiei.

Potrivit surselor Euronews, gloanțele erau ale unei arme de calibru mare și ar fi fost folosite.

AUR solicită autorităților clarificări de urgență

”Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită autorităților competente clarificarea de urgență a incidentului petrecut la Parlamentul României în care a fost implicată o colaboratoare a partidului.

Solicităm instituțiilor abilitate o expertiză tehnică prin care să clarifice condiția tehnică a obiectelor în discuție.

Totodată, cerem autorităților organizarea unei conferințe de presă, în cel mai scurt timp, în care să lămurească deplin acest subiect.”, se arată în comunicatul transmis de AUR.

Ulterior, președintele AUR a spus că gloanțele erau unele ruginite.

”Gloanțele erau goale și ruginite din câte știm și noi dar am vrea sa spună asta autoritățile, ca noi nu știm și nu avem expertiza”, a adăugat acesta.

Reacția Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti 

Colaboratoarea partidului AUR care ar fi încercat să intre în Palatul Parlamentului cu mai multe cartuşe asupra sa a fost dusă la secţia de poliţie şi este cercetată de poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

"La data de 10 mai, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Secţia 17 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituţie publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar avea asupra sa elemente ce par a fi muniţie", se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, miercuri.

Persoana respectivă a fost condusă la sediul secţiei în vederea continuării verificărilor.

"Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5", arată sursa citată.

Colaboratoarea AUR a fost oprită, miercuri, la intrarea în Palatul Parlamentului, după ce reprezentanţii SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces, patru cartuşe.

Potrivit unor surse din Poliţie, femeia a afirmat că muniţia reprezintă suveniruri de la o tragere. Acestea par, la prima vedere, capete trase, fără încărcătură.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE