Un agent ICE a încercat să intre în consulatul Ecuadorului din Minneapolis, dar a fost respins de un angajat care i-a spus agentului că nu poate intra în clădire pentru că nu are jurisdicție. Ulterior, reprezentanții Ecuadorului au depus o plângere oficială la ambasada SUA din Quito, potrivit Ministerului de Externe al Ecuadorului, citat de The Guardian.
Incidentul a avut loc în contextul în care ICE și alte agenții federale își continuă campania agresivă de arestare a persoanelor suspectate că se află ilegal în Statele Unite, în cel mai mare oraș din Minnesota.
„În această dimineață, consulul Ecuadorului din Minneapolis a raportat că, în jurul orei 11.00, un agent al Serviciului de Imigrare și Vamă (ICE) a încercat să intre în incinta consulatului”, a declarat Ministerul de Externe al Ecuadorului într-un comunicat publicat marți seara.
„Funcționarii consulatului au împiedicat imediat ofițerul ICE să intre în sediul consular, asigurând astfel protecția cetățenilor ecuadorieni care se aflau în acel moment în sediul consular”, se mai arată în declarație.
O înregistrare video a incidentului, verificată de Reuters, arată un angajat al consulatului spunându-i agentului: „Acesta este consulatul Ecuadorului, nu aveți voie să intrați”.
„Liniștește-te, liniștește-te, nu am intrat”, răspunde agentul, înainte de a-i spune angajatului: „Dacă mă atingi, te prind”. Angajatul consulatului îi spune în continuare agentului ICE: "Nu puteți intra, aici e consulatul”, iar agentul îi răspunde: ”Ok”.
Agentul pleacă la scurt timp după aceea.
