Uniunea Europeană urmează să modifice Regulamentul european privind criptoactivele (MiCA), în așa fel încât să includă entitățile emitente de astfel de monede digitale și să-i extindă domeniul de aplicare. Decizia vine în contextul în care sprijinul acordat de președintele american Donald Trump monedelor stabile ridică noi semne de întrebare în ceea ce privește reglementarea acestui domeniu, relatează Euronews.com.
UE urmează să-și revizuiască normele privind criptomonedele în încercarea de a aborda problema emisiunilor multiple de active cripto din state din afara UE și de a extinde cadrul de reglementare pentru a include tehnologiile emergente, au declarat mai mulți diplomați europeni, familiarizați cu discuțiile, pentru Euronews.
Comisia Europeană organizează o consultare cu părțile interesate până pe 30 septembrie, în contextul în care evaluează oportunitatea redeschiderii dosarului legislativ. Cu toate acestea, europarlamentarii sunt convinși că o revizuire este inevitabilă.
„Redeschiderea dosarului pare inevitabilă în acest moment, nu numai având în vedere poziția exprimată de mai multe instituții europene (nu în ultimul rând BCE), ci și pentru a ține seama de cele mai recente evoluții normative și tehnologice la nivel mondial”, a declarat un diplomat al UE pentru Euronews.
În condițiile în care președintele american Donald Trump a realizat investiții considerabile în monede stabile (stablecoin), UE se află sub o presiune tot mai mare pentru a clarifica modul de reglementare a companiilor din afara UE care emit aceste active criptografice și își desfășoară activitatea în Europa. Cadrul actual al UE nu reglementează în mod specific emitenții de monede stabile din afara UE care activează pe piața europeană.
Ce sunt monedele stabile
Stablecoin-urile sunt criptomonede concepute pentru a-și menține o valoare stabilă prin raportarea valorii lor la un activ, cum ar fi dolarul american. Pentru că funcționează în afara sistemului bancar tradițional, stablecoin-urile nu sunt supuse reglementărilor bancare. Un singur stablecoin poate fi emis de mai multe companii, ceea ce înseamnă că reglementarea acestuia prezintă un grad semnificativ de complexitate.
Stablecoin-urile au căpătat o importanță din ce în ce mai mare, pe măsură ce utilizarea lor a crescut semnificativ în ultimii ani. Volumul total al tranzacțiilor a crescut cu 72% în 2025, ajungând la 33 de trilioane de dolari (28 de trilioane de euro), conform datelor furnizate de Artemis Analytics.
În 2025, Trump a promulgat Legea privind orientarea și stabilirea inovării naționale pentru monedele stabile din SUA (GENIUS), oferind un cadru de reglementare pentru aceste active criptografice.
De ce mizează Trump pe stablecoin
În condițiile în care 95% din stablecoin-urile de la nivel mondial sunt garantate cu dolarul american, Trump vrea să consolideze moneda americană prin intermediul acestei noi tehnologii, poziționând stablecoin-urile ca mijloc de plată esențial pentru tranzacțiile internaționale și cele de importanță strategică.
În plus, piața plăților digitale evoluează odată cu apariția unor noi tehnologii de rețea, precum tokenizarea. Tokenizarea are ca scop sporirea siguranței plăților și reducerea expunerii la fraudă.
Se preconizează că revizuirea legislației UE privind criptomonedele va analiza, de asemenea, dacă domeniul de aplicare al acesteia ar trebui extins pentru a acoperi noile mijloace de plată și depozite tokenizate, a meționat un diplomat european, conform sursei citate.
În paralel, Banca Centrală Europeană a prezentat, la sfârșitul lunii martie, o nouă strategie în domeniul plăților, care include crearea a două infrastructuri de rețea, denumite Pontes și Appia, menite să permită instituției să se adapteze la tokenizare și la alte inovații, precum tehnologia registrelor distribuite (DLT).
