Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

UE îndeamnă membrii să reducă consumul energetic și să se pregătească de o întrerupere prelungită. Sursă din aviație: „Anularea zborurilor ar fi singura soluție”

Uniunea Europeană îndeamnă guvernele blocului comunitar să intensifice eforturile de economisire a energiei și să ia în calcul alternative, în contextul presiunilor asupra aprovizionării cu petrol, cauzată de războiul din Iran, potrivit unei scrisori studiată de Euronews. Scrisoarea, datată cu 30 martie, cere miniștrilor Energiei să prezinte un raport privind capacitatea actuală a pieței și să propună măsuri concrete pentru o reducere a cererii.

Apelul vine în contextul în care miniștrii se reunesc, pe 31 martie, într-o ședință de urgență, cu scopul de a aborda problema deficitului global de 11 milioane de barili de petrol pe zi și de peste 300 de milioane de metri cubi de gaz natural lichefiat (GNL) pe zi.

UE îndeamnă membrii să reducă consumul energetic și să se pregătească de o întrerupere prelungită

În acest sens, comisarul european Dan Jørgensen a îndemnat capitalele statelor membre ale UE să elaboreze măsuri de reducere a consumului de petrol și gaze, în special în sectorul transporturilor, în contextul în care Uniunea Europeană se pregătește pentru posibile întreruperi ale aprovizionării prin Strâmtoarea Ormuz.

Între timp, o sursă din industria aviației, cu sediul în Europa, a avertizat: „Dacă situația continuă așa, vara vom avea cu toții probleme. Anularea zborurilor va fi singura soluție.”

Miniștrii energiei și finanțelor din cadrul G7 au declarat că urmăresc cu atenție impactul conflictului din Iran asupra sectorului energetic și asupra stabilității economice generale și că sunt pregătiți să ia „orice măsuri necesare” pentru a asigura securitatea pieței. Până acum nu s-au convenit măsuri concrete, cum ar fi eliberarea rezervelor strategice.

Deși, în ansamblu, aprovizionarea cu petrol pare gestionabilă pentru moment, cresc îngrijorările cu privire la motorină și combustibil pentru avioane, domenii în care Europa rămâne puternic dependentă de importurile din Arabia Saudită și Kuweit. Aproximativ 20 % din motorina consumată în UE și în Marea Britanie provine din regiunea Golfului, potrivit companiei de tranzacționare a mărfurilor Alkagesta.

Întreruperea zborurilor ar putea fi o soluție, pentru a economisi energie

Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la dependența UE de regiunea Golfului, în ceea ce privește motorina și combustibilul pentru avioane, la numărul limitat de furnizori alternativi și la capacitatea insuficientă de rafinare din cadrul blocului comunitar.

În acea scrisoare la care a avut acces Euronews, este recomandat țărilor din UE să amâne lucrările de întreținere la rafinăriile de petrol pentru a menține producția. Totodată, este sugerată și luarea în considerare a biocombustibililor drept alternativă.

Datele de la S&P Global Commodities at Sea arată că importurile europene de combustibil pentru avioane și kerosen au ajuns la 1,064 milioane de tone metrice în martie 2026, în scădere față de 1,111 milioane în februarie.

Așa s-a ajuns la zvonul privind anularea zborurilor.

Guvernele din Uniunea Europeană au fost îndemnate să asigure un nivel adecvat de stocuri de gaze pentru iarna care urmează, fără a provoca creșteri bruște ale prețurilor sau perturbări ale pieței. Jørgensen a subliniat că o închidere efectivă a Strâmtorii Ormuz - o rută vitală pentru aproximativ 25-30 % din petrolul mondial și 20 % din GNL - exercită o presiune semnificativă asupra piețelor internaționale.

În ciuda amplorii potențialelor perturbări, aprovizionarea imediată cu energie a UE „rămâne sub control”, a declarat comisarul european Dan Jørgensen.

Cu toate acestea, Bruxelles îndeamnă capitalele să „se pregătească din timp” în perspectiva unei „perturbări care ar putea fi de lungă durată”.

UE depinde de piețele globale de combustibili fosili, concurând direct cu alți consumatori. În contextul actualei crize de pe piața petrolului și a gazelor, intensificarea concurenței generează o volatilitate sporită a prețurilor și a ofertei, determinând mai multe nave cisternă de GNL cu destinația Europa să-și redirecționeze cursul către Asia, pentru a obține profituri mai mari.

Conflictul a determinat deja creșterea prețului țițeiului Brent la 119 dolari pe baril, de la aproximativ 70 de dolari cât era înainte de războiul din Iran. Iar analiștii avertizează că prețurile ar putea urca chiar până la 200 de dolari, având în vedere că vorbim despre scenarii imprevizibile.

Prețurile gazelor naturale ar putea, de asemenea, să crească până la nivelurile înregistrate în timpul crizei energetice din 2022, atunci când Uniunea Europeană a pierdut aproximativ 44–45% din importurile sale din Rusia, în urma invaziei Ucrainei de către Moscova.

Andreas Guth, secretarul general al asociației profesionale Eurogas, a declarat că este „esențial pentru viitorul Europei” să se elimine întârzierile și incertitudinile inutile în ceea ce privește accesul la noi surse de aprovizionare, în conformitate cu normele UE.

Comisarul european Dan Jørgensen a declarat că Uniunea Europeană este „relativ pregătită”, datorită normelor privind stocarea și planurilor de urgență. Pe 20 martie, capitalele europene au primit directive să reducă nivelurile de stocare a gazelor naturale pentru a evita cumpărăturile panicarde, permițând ca nivelurile actuale de 90% să fie reduse până la 75%.

UE menține stocuri de petrol de urgență pentru 90 de zile și lanțuri de aprovizionare globale diversificate. Rezervele de petrol ale Europei, inclusiv cele ale Marii Britanii și ale Elveției, totalizează aproximativ 100 de milioane de tone, echivalentul consumului Germaniei pe aproximativ un an, conform Euronews.com.

Pe 11 martie, Agenția Internațională pentru Energie a coordonat eliberarea a peste 400 de milioane de barili din stocurile de urgență, țările UE contribuind cu aproximativ 20% din acest total.

Comisia Europeană a subliniat importanța unității și a avertizat că politicile naționale necoordonate ar putea perturba piața internă a energiei din UE.

Măsurile care cresc consumul de combustibil sau restricționează comerțul transfrontalier ar putea agrava problemele legate de aprovizionare, spune Jørgensen. El a îndemnat țările UE să acționeze ca un sistem unic și să coordoneze în mod activ monitorizarea aprovizionării, pentru a contracara volatilitatea pieței.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE