Comisia Europeană acuză Meta că a creat Facebook și Instagram într-un mod care încurajează dependența utilizatorilor, inclusiv a copiilor și adolescenților. Executivul european a concluzionat preliminar că platformele încalcă Legea privind serviciile digitale (DSA), iar compania riscă o amendă de până la 6% din cifra sa de afaceri anuală globală, scrie Euronews.
Ancheta, lansată în mai 2024, vizează funcții precum derularea infinită (infinite scroll), redarea automată a conținutului, notificările push și algoritmii de recomandare extrem de personalizați, despre care Comisia Europeană spune că îi determină pe utilizatori să petreacă tot mai mult timp pe platforme, inclusiv pe copii și adolescenți.
„Protejarea sănătății fizice și mentale a europenilor trebuie să fie o prioritate pentru platformele de socializare”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.
„Legea privind serviciile digitale oferă un cadru clar pentru a trage platformele la răspundere pentru designul și efectele adictive ale serviciilor lor. Ne angajăm pe deplin să aplicăm legislația în Europa”, a adăugat oficialul european.
Meta nu a protejat suficient utilizatorii
Potrivit concluziilor preliminare, Meta nu a evaluat în mod adecvat riscurile pe care Facebook și Instagram le prezintă pentru sănătatea fizică și psihică a utilizatorilor, în special a minorilor și a persoanelor vulnerabile.
Anchetatorii susțin că firma nu a luat în considerare datele privind timpul petrecut de adolescenți pe platforme, inclusiv pe timpul nopții, și nici impactul pe care formate precum Reels și Stories îl pot avea asupra utilizării excesive.
Comisia consideră, de asemenea, că măsurile actuale de limitare a timpului petrecut online sunt insuficiente. Instrumentele activate implicit pentru adolescenți pot fi dezactivate cu ușurință și nu reduc în mod semnificativ utilizarea platformelor. În plus, sistemele de control parental sunt eficiente doar pentru părinții care au timpul și cunoștințele tehnice necesare pentru a le configura.
UE cere modificări de design pe Facebook și Instagram
Executivul european solicită Meta să adopte modificări structurale ale platformelor, printre care dezactivarea implicită a funcțiilor de redare automată și derulare infinită, introducerea unor pauze eficiente în timpul utilizării și modificarea algoritmilor de recomandare astfel încât aceștia să fie mai puțin orientați spre maximizarea timpului petrecut în aplicații.
Constatările sunt preliminare, iar Meta are dreptul să consulte dosarul Comisiei și să transmită un răspuns înainte de adoptarea unei decizii finale.
Meta riscă o amendă de peste 11 miliarde de euro
Dacă Executivul european va confirma încălcarea legislației, Meta poate primi o amendă de până la 6% din cifra sa de afaceri anuală globală. Raportat la veniturile companiei din 2025, sancțiunea ar putea depăși 11 miliarde de euro.
Acțiunea face parte dintr-o serie de investigații desfășurate în baza Legii privind serviciile digitale. Anterior, Comisia Europeană a amendat platforma X cu 120 de milioane de euro și compania Temu cu 200 de milioane de euro.
În paralel, Meta este vizată și de o altă investigație privind măsurile de verificare a vârstei utilizatorilor sub 13 ani, pentru care Comisia Europeană a prezentat deja concluzii preliminare în luna aprilie.
