Serviciile secrete ucrainene au publicat documentele complete ale celui mai nou submarin nuclear rusesc, la nici două săptămâni de la prezentarea lui.
Este vorba despre un purtător de rachete balistice, botezat Cneazul Pojarski, ce face parte din triada nucleară a Moscovei. Rusia nu a comentat sub nicio formă imensa breșă de securitate.
Direcţia Principală de Informații al Ucrainei a publicat pe site-ul său întreaga documentație tehnică și operațională a starului flotei nucleare rusești. Adică manuale de luptă, protocoale, scheme tehnice, rapoarte interne și liste cu numele, funcțiile și chiar evaluări fizice ale echipajului.
Submarinul a fost prezentat chiar de președintele Vladimir Putin, luna trecută. Atunci liderul de la Kremlin se lăuda cu modernizarea forțelor navale și promitea că securitatea și interesele naționale ale Rusiei vor fi asigurare în toate zonele oceanului mondial.
„Acesta este al cincilea transportor de rachete din seria proiectului Borei-A, care a fost livrat Marinei în ultimii șase ani. Aceste nave constituie fundamentul forțelor strategice ale Marinei. Având în vedere modernizarea, ele vor asigura securitatea țării noastre în următoarele decenii.”, a declarat Vladimir Putin.
Serviciul secret de la Kiev notează că: ”Informațiile obținute de specialiștii ucraineni oferă perspective critice asupra limitărilor tehnice și vulnerabilităților operaționale ale submarinului „Cneazul Pojarsky” și ale altor submarine din Proiectul 955A - active esențiale pentru ambițiile imperiale ale Moscovei.
Submarinul face parte din triada nucleară - care cuprinde rachete balistice intercontinentale cu bază terestră, rachete balistice lansate de pe submarine și bombardiere strategice cu bombe și rachete nucleare.
Acesta este parte a flotei ruse de Nord și are baza în regiunea Murmansk.