Ucraina a susținut că a neutralizat în noaptea de vineri spre sâmbătă 68 dintr-un total de 91 de drone lansate de Rusia, care la rândul ei a susținut că a doborât 34 de drone de atac ucrainene în cinci regiuni ruse și deasupra Mării Negre.
Ucraina și Rusia, schimb de acuzații după un nou val de atacuri
Rusia a folosit în acest atac drone kamikaze Shahed, însoțite de drone momeală menite să păcălească antiaeriana ucraineană, afirmă Forțele Aeriene ucrainene. Acestea susțin că majoritatea dronelor rusești au fost doborâte cu ajutorul avioanelor de vânătoare, rachetelor antiaeriene, dronelor defensive, grupurilor mobile de foc și sistemelor de război electronic, acestea din urmă deturnând de la traiectorie dronele inamice, care astfel se prăbușesc la întâmplare departe de țintele prestabilite, relatează agenția EFE.
Totuși, mai afirmă Forțele Aeriene ucrainene, au fost înregistrate impacturi provocate de dronele rusești în opt localități ucrainene și de asemenea căderi de fragmente ale dronelor doborâte, fără să precizeze care ar fi fost țintele vizate și nici date despre eventuale victime.
Un atac rusesc masiv cu peste 500 de drone și 24 de rachete de croazieră a țintit în noaptea de marți spre miercuri infrastructuri energetice ucrainene, ca represalii după atacurile ucrainene persistente efectuate tot cu drone împotriva infrastructurilor rusești de petrol și gaze care au scos din funcțiune aproximativ o cincime din capacitățile Rusiei de producție de combustibil.
Săptămâna trecută, o altă salvă rusească masivă cu aproape 600 de drone și 31 de rachete a țintit, potrivit Moscovei, întreprinderi ale complexului militar-industrial și baze aeriene militare ucrainene, dar a provocat și cel puțin 17 morți în rândul civililor după ce astfel de proiectile și fragmente din ele au căzut în zone locuite. Rusia a asigurat din nou că în astfel de atacuri nu țintește niciodată ținte civile, iar căderea dronelor și rachetelor sale departe de ținte rezultă în urma folosirii sistemelor de război electronic ucrainene.
Zelenski: „Rusia continuă să prelungească acest război”
Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia a lansat peste 1.300 de drone de atac, circa 900 de bombe aeriene ghidate și până la 50 de rachete împotriva țării de la începutul lunii septembrie, și le-a cerut din nou susținătorilor occidentali ai Ucrainei noi sancțiuni împotriva Rusiei, mai multe arme pentru Ucraina și garanții de securitate pentru aceasta.
„Rusia continuă să prelungească acest război și caută să transforme diplomația într-o farsă absolută. Iar acest lucru trebuie combătut cu un răspuns unit: în fața atacurilor și distrugerilor, în fața ignorării eforturilor diplomatice și a dialogului civilizat (...) trebuie să consolidăm presiunea sancțiunilor, să creștem livrările de arme către Ucraina și să ne asigurăm că astfel de invazii nu se pot repeta în viitor. O pace durabilă necesită garanții de securitate reale și funcționale”, a precizat Zelenski.
În acest timp, Rusia a susținut la rândul ei că a doborât noaptea trecută 34 de drone ucrainene, dintre care 20 deasupra a cinci regiuni ruse și celelalte 14 deasupra Mării Negre. Potrivit autorităților locale din regiunea rusă Belgorod, cel puțin doi civili au fost uciși acolo în urma acestui atac.
Trump: „Ceva se va întâmpla”
„Ceva se va întâmpla”, a spus Trump, dacă Putin nu răspunde așteptărilor sale privind încheierea negociată a războiului în Ucraina. Pozițiile celor două tabere sunt în continuare foarte îndepărtate.
Zelenski refuză orice cedare de teritorii către Rusia și este interesat de garanțiile de securitate pentru Ucraina, în special desfășurarea de trupe occidentale în această țară în cazul unei încetări a focului. În același timp, Moscova a transmis deja de mai multe ori că respinge orice desfășurare de trupe străine în Ucraina, subliniind că pentru Rusia tocmai apropierea NATO de granițele sale este una dintre cauzele conflictului, lucru reafirmat vineri de Putin. Purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitri Peskov, a declarat în aceeași zi că europenii, care insistă să trimită trupe în Ucraina și o asigură pe aceasta de tot sprijinul dacă va continua războiul, nu fac decât să împiedice soluționarea conflictului.