Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina ar putea începe să exporte produse agricole printr-un coridor de grâne

Ucraina ar putea exporta, din nou, cereale și alte produse agricole printr-un coridor special. Oficiali din Rusia, Ucraina, Turcia și membri ai Organizației Națiunilor Unite se vor reuni, în perioada următoare în Istanbul pentru a stabili cum se va realiza acest lucru. Momentan, blocada rusă a porturilor Ucrainei la Marea Neagră împiedică furnizarea a milioane de tone de cereale în întreaga lume.

Turcia și ONU au reușit să încheie un acord cu Rusia și Ucraina, pentru ca aceasta din urmă să poată exporta cereale blocate în țară și în porturile Mării Negre. Discuțiile ar putea fi mediate de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Acordul ar putea fi semnat la Istanbul. De la începutul războiului, Erdogan și-a menținut un rol neutru între Ucraina și Rusia.

„Știm ce să facem. Și, din ce în ce mai mult, avem și metodele să facem asta. Dar încă ne lipsește conducerea și cooperarea”, transmite Secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

La Istanbul ar urma să fie creat un centru care reglementează interacțiunea dintre Rusia și Ucraina, mediată de Turcia, în coordonare cu ONU. Dacă această inițiativă va reuși, 20 de milioane de tone de cereale vor fi exportate pe piețele mondiale. Cu toate acestea, recolta de grâu din Ucraina ar putea să scadă cu 40%, estimează experții.

Doar puțin peste 19 milioane de tone de grâu vor fi disponibile în acest sezon.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE