Turcia își consolidează frontiera cu Iranul în contextul unui posibil atac american asupra acestei țări

Turcia este pregătită ''să consolideze securitatea frontierei'' sale cu Iranul în cazul unui atac american asupra acestei țări, a anunțat joi o oficialitate turcă de rang înalt, citată de France Presse.

Cele două țări au o frontieră terestră comună de peste 550 de kilometri, securizată în parte de un zid de separare pe o lungime de aproximativ 380 de kilometri, ''dar asta nu este suficient'', a estimat demnitarul, sub acoperirea anonimatului.

Acest zid, care este ridicat în regiuni muntoase, a fost ridicat în scopul prevenirii intrării de imigranți ilegali proveniți în special din Iran și Afganistan, dar și combaterii traficului cu stupefiante.

Dotat cu sârmă ghimpată, el este dublat pe segmentele unde armata patrulează constant din foișoarele sale.

Turcia se teme de un aflux de refugiați în cazul unui atac american asupra Iranului și pledează pentru o soluție negociată între Washington și Teheran.

Departamentul pentru Securitate Internă american a anunțat marți seară că Washingtonul a expulzat către Iran trei foști presupuși membri ai Gărzii Revoluționare iraniene ce locuiau ''ilegal'' în Statele Unite începând din 2024.

Potrivit instituției citate, cele trei persoane expulzate, Ehsan Khaledi, Mohammad Mehrani și Morteza Nasirikakolaki, sunt foști membri ai Gărzii Revoluționare iraniene, pe care președintele american Donald Trump a desemnat-o organizație teroristă străină în 2019.

Brațul ideologic al republicii islamice este acuzat de organizațiile pentru drepturile omului de organizarea reprimării sângeroase a manifestațiilor antiguvernamentale începute în Iran pe 28 decembrie.

Cei trei bărbați au ''intrat ilegal'' în SUA în perioada septembrie - noiembrie 2024, iar expulzarea lor intervine pe fondul amenințării proferate de Trump la adresa Iranului cu desfășurarea unei puternice forțe aeronavale americane în zona Golfului Persic.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5