Turcia a reținut 357 de suspecți în cadrul unei ample acțiuni de combatere a grupării Statul Islamic

Au fost raiduri de amploare în Turcia, unde au fost arestați 357 de persoane suspectate că făceau parte din gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS). Ei au fost prinși după „o acțiune de represiune tot mai amplă”, a declarat ministrul turc de Interne.

Acțiunile au avut loc la o zi după ce trei polițiști și șase membri suspectați ai Statului Islamic au fost uciși într-un schimb de focuri în nord-vestul Turciei, în provincia Yalova. Alți opt ofițeri și un agent de pază au fost răniți când poliția a luat cu asalt o casă folosită ca ascunzătoare, potrivit Euronews.com.

357 de rețineri în Turcia, într-o acțiune de combatere a grupării Statul Islamic

În ultima săptămână, Turcia a lansat o serie de operațiuni împotriva unor celule suspectate de apartenență la Statul Islamic, după ce autoritățile au primit informații că agenții planificau atacuri care vizau sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.

Pe 30 decembrie, Poliția a efectuat raiduri simultane în 21 de provincii, inclusiv în Istanbul, Ankara și Yalova, după cum a precizat ministrul de interne Ali Yerlikaya, pe rețelele de socializare. În urma acestor raiduri au fost făcute cele 357 de arestări.

Unii dintre suspecți aveau legături cu militanții care au deschis focul asupra poliției în Yalova, iar alții erau bănuiți că planificau atacuri în jurul zilei de Anul Nou, a precizat Parchetul General din Istanbul.

Mai mulți dintre cei reținuți sunt suspectați că au strâns bani sub pretextul unor acțiuni de caritate și i-au direcționat către rețelele din Siria, care au legătură cu Stat Islamic, potrivit procurorilor. Printre cei reținuți se aflau și cetățeni străini care ar avea egături cu luptătorii ISIS din zonele de conflict, au declarat autoritățile turce.

ISIS a comis mai multe atentate în Turcia. De exemplu, pe 10 octombrie 2015, teroriști sinucigași au vizat un miting pentru pace în fața gării principale din Ankara, unde au ucis 102 persoane și au rănit peste 400. Acesta rămâne cel mai grav atac terorist din istoria Turciei, iar procesele legate de acel atac încă sunt în desfășurare.

Pe 1 ianuarie 2017, un bărbat înarmat a atacat clubul de noapte Reina, din Istanbul, în timpul sărbătorilor de Anul Nou. Atacul s-a soldat cu moartea a 39 de persoane.

Între 2015 și 2017, Statul Islamic a fost organizat atacurile de la Aeroportul Atatürk, din Istanbul, precum și din Suruç și Diyarbakır, în care au fost uciși sute de civili.

Deși gruparea Statul Islamic a pierdut controlul asupra teritoriului întins pe care îl deținea în Siria și Irak cu ani în urmă, celulele grupului extremist au continuat să comită atacuri în ambele țări, dar și în străinătate.

Săptămâna trecută, Statele Unite au efectuat atacuri împotriva militanților ISIS în nord-vestul Nigeriei. În Australia, poliția a declarat că cei doi bărbați înarmați care au atacat evreii de pe plaja Bondi, din Sydney, par să fi fost inspirați tot de grupul ISIS.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE