Trupele ruse au avansat rapid într-un sector strategic pe frontul de est din Ucraina, a anunțat marți armata ucraineană și analiști, cu câteva zile înainte de negocierile foarte așteptate dintre SUA și Rusia, informează AFP.
Această avansare a avut loc la nord-est de Pokrovsk, oraș minier și epicentru al luptelor, în regiunea estică Donețk, a cărei anexare este revendicată de Moscova.
Statul Major al armatei ucrainene a afirmat marți că lupte au avut loc la Kutceriv Iar, un mic sat care încă în urmă cu câteva săptămâni se afla la mai mulți kilometri de front, admițând avansarea rusă în această zonă.
Într-o singură zi, Rusia a avansat circa zece kilometri spre nord de-a lungul unei rute, potrivit site-ului de analiză militară DeepState, apropiat de armata ucraineană, un ritm mult mai susținut decât de obicei.
O hartă a frontului, publicată de DeepState, arată un culoar îngust aflat deja sub control rus, ceea ce amenință orașul-garnizoană Dobropilia, la nord-vest de Pokrovsk.
Potrivit Institutului american pentru Studiul Războiului (ISW), grupuri de sabotaj și de recunoaștere ruse s-ar infiltra în zone lângă Dobropilia.
Cu toate acestea, institutul a afirmat că este 'prematur' să fie calificate aceste avansări ruse drept 'străpungere operațională' și că următoarele zile vor fi 'probabil cruciale'.
Un blogger militar ucrainean, Sternenko, a scris pe Telegram că această avansare a permis trupelor ruse să ocupe unele porțiuni dintr-o rută ce leagă importante orașe din regiune. El a afirmat cu puțin timp înainte că situația este 'critică'.
ISW a comparat această penetrare tactică cu cea care a permis o avansare rusă majoră în aprilie 2024, după ocuparea orașului Avdiivka, cu prețul unei bătălii lungi și sângeroase.
Ucraina este îngrijorată că întrevederea de vineri dintre președinții american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin, prevăzută deocamdată fără participarea omologului lor ucrainean Volodimir Zelenski, ar putea duce la un acord care să o forțeze să cedeze părți din teritoriul său Rusiei.
'În loc să arate că sunt gata să pună capăt războiului, rușii desfășoară toate mijloacele lor pentru a ataca frontul', a reacționat șeful administrației prezidențiale ucrainene Andrii Iermak.