Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Partidul Național Liberal anunță că va contesta decizia Tribunalului București prin care au fost suspendate provizoriu hotărârile adoptate la Congresul extraordinar din 21 iunie, inclusiv noul Statut și alegerea noii conduceri a partidului.

08/07/2026 , 22:40

Robert Sighiartău, secretar general PNL: Nu vom mai face alianță și Guvern cu PSD. Vom rămâne consecvenți

În emisiunea „Vocile care contează” de la Euronews România, Robert Sighiartău, secretar general al PNL, a declarat că liberalii rămân consecvenți strategiei lui Ilie Bolojan de nu mai face alianță cu PSD.

Robert Sighiartău, secretar general al PNL: Noi vom merge înainte, consecvenți cu linia politică pe care ne-am asumat-o și pe care și-au asumat-o colegii din PNL prin congres, dar și prin deciziile luate înainte de congres.

Vorbim despre o majoritate covârșitoare care a ales această direcție pe care Ilie Bolojan a impregnat-o în PNL. Nu vom mai face alianță și Guvern cu PSD.

Vom rămâne consecvenți pe această linie. În ceea ce privește deciziile luate de către Tribunalul București astăzi, într-adevăr au decis suspendarea unor hotărâri din congres, inclusiv aceea că PNL nu va mai face alianță cu PSD.

Aceste decizii sunt suspendate în acest moment, dar din punct de vedere politic, pe noi nu ne afectează. Există o lipsă de consecvență în ceea ce a decis tribunalul.

Robert Sighiartău: Bătălia noastră nu este una juridică

Robert Sighiartău, secretar general al PNL: În final, bătălia noastră nu este una juridică. Cei care au contestat sunt minoritari și nu au vrut să participe la alegeri pentru că știau foarte bine că pierd aceste alegeri, dar au ales o altă cale, prin justiție, care nu știu ce finalitate se dorește din partea lor. PNL a ales calea corectă.

Cei care au contestat deciziile Cogresului PNL nu au fost excluși

Robert Sighiartău, secretar general al PNL: Ei nu au fost excluși. Nici în hotărârile congresului nu s-a început acea procedură de excludere, dar de facto colegii noștri nu îi mai vor în PNL, cu atât mai mult după ultimele evenimente, e clar că nu mai au loc în PNL. Va trebui să-și facă loc în partid, să candideze și să-și arate adevărata valoare politică pe care o au în fața cetățenilor.

Formațiunea susține că își va apăra în instanță deciziile Congresului și afirmă că activitatea partidului va continua în baza Statutului adoptat ulterior, la Congresul din 12 iulie 2025, până la o hotărâre definitivă.

Într-un comunicat transmis miercuri seară, PNL precizează că respectă hotărârea instanței, însă o consideră una provizorie și anunță că va formula apel.

„PNL își va căuta dreptatea până la capăt. Am luat act de hotărârea pronunțată astăzi de Tribunalul București privind suspendarea hotărârilor adoptate de Congresul extraordinar al PNL. Respectăm decizia instanței, însă este vorba despre un act provizoriu, împotriva căruia ne vom exercita dreptul de apel”, se arată în comunicatul partidului.

Liderii liberali susțin că procedura de organizare a Congresului a respectat prevederile statutare și acuză că acțiunea din instanță face parte dintr-o încercare a unui grup restrâns de membri de a bloca reorganizarea partidului.

„Considerăm că aceste contestații se înscriu într-o serie de acțiuni inițiate de un grup restrâns care încearcă să blocheze procesul de reconstrucție a Partidului Național Liberal prin intermediul instanțelor, după ce nu a reușit să convingă majoritatea membrilor partidului prin mijloace democratice”, mai transmite PNL.

Tribunalul București a admis miercuri cererea formulată de mai mulți membri ai partidului și a dispus suspendarea provizorie a hotărârilor adoptate la Congresul extraordinar din 21 iunie 2026. Decizia vizează atât alegerea noii conduceri, cât și modificările aduse Statutului PNL și rămâne în vigoare până la soluționarea definitivă a procesului aflat pe rolul instanței.

Hotărârea este executorie, însă nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile.

Congresul extraordinar din 21 iunie a reprezentat un moment-cheie pentru reorganizarea PNL, delegații aprobând modificarea Statutului și alegând noua echipă de conducere pe baza moțiunii „Modernizare cu rădăcini”. Suspendarea acestor hotărâri deschide un nou episod al disputei interne din partid, care urmează să fie tranșată definitiv de instanță.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

UPDATE: Tribunalul suspendă deciziile Congresului PNL. Robert Sighiartău: Există o lipsă de consecvență în ceea ce a decis