Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tot mai mulți ruși solicită cetățenie moldovenească. Explicația analiștilor

Numărul cererilor inițiate de ruși pentru dobândirea cetățeniei moldovenești este în creștere. 70% din numărul solicitărilor înregistrate în ultimii doi ani de autoritățile din Republica Moldova au fost depuse de cetățeni ruși, iar 20%, de ucraineni.

Interesul pentru cetățenia moldovenească a crescut după izbucnirea războiului din Ucraina. Analiștii spun că rușii care au rude în Republica Moldova își doresc dobândirea cetățeniei moldovenești ca să scape de o eventuală mobilizare pe frontul din Ucraina.

Cu pașaport moldovenesc, poți călători fără vize în țările UE

Mai mult, cei care dețin pașapoarte moldovenești pot călători fără vize în țările Uniunii Europene. Pentru a face față numărului mare de solicitări, autoritățile de la Chișinău au cerut extinderea termenului de examinare a cererilor la şase luni, față de 20 de zile, cât este acum.

În 2022, președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea a 300 de mii de rezerviști. După anunțul ordinului de mobilizare, mii de bărbați au fugit din Rusia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE