Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Liderii PSD au hotărât să voteze pentru legea bugetului. Grindeanu: Vom susține însă modificările pe care le considerăm obligatorii

Update: Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, duminică, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Ilie Bolojan, că social-democrații vor vota legea bugetului de stat pe 2026, însă vor depune amendamentele pe care le consideră obligatorii pentru ca bugetul să conțină și viziunea lor.

Știrea inițială: Liderii PSD s-au adunat la Vila Lac pentru a decide ce modificări vor aproba în Parlament asupra bugetului prezentat de Ilie Bolojan.

Cu toate acestea, primarii social-democrați cer ca bugetul să fie votat săptămâna viitoare, indiferent de cum va arăta forma finală.

PSD cere bani pentru pensionari și programe sociale

Potrivit unor surse din interiorul PSD, liderii partidului vor să introducă în buget un pachet social care să includă ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici.

Concret, social-democrații propun acordarea unui sprijin financiar pentru pensionarii care au pensii de până la 3.000 de lei pe lună. Banii ar urma să fie virați de două ori pe an, înainte de Paște și înainte de Crăciun.

Sumele ar fi cuprinse între 600 și 1.000 de lei, în funcție de pensia fiecărui beneficiar. Aproximativ 2,8 milioane de pensionari ar putea beneficia de această măsură.

Ministerul Finanțelor spune că nu sunt bani suficienți

Ministerul Finanțelor susține însă că bugetul nu dispune, în acest moment, de fondurile necesare pentru a acoperi integral acest program.

Oficialii din minister spun că ar fi nevoie fie de fonduri europene, fie de economii realizate în alte zone ale bugetului pentru a putea finanța măsura. În acest sens, miniștrii PSD ar putea fi nevoiți să renunțe la alte proiecte pentru a găsi resursele necesare.

Liderii PSD urmează să decidă în ședința de astăzi dacă vor susține modificări la proiectul de buget în negocierile din Parlament sau dacă vor refuza să voteze documentul în forma propusă de Guvern.

Negocierile finale pe legea bugetului de stat ar urma să înceapă săptămâna viitoare.

Adoptarea bugetului este deja întârziată. Documentul ar fi trebuit aprobat încă de la începutul anului, însă la jumătatea lunii martie nu există încă un acord final în coaliție.

Social-democrații spun că sunt dispuși să voteze bugetul în Parlament săptămâna viitoare, dar doar dacă cererile lor vor fi luate în considerare.

Daniel Băluță: Pachetul social este o prioritate pentru PSD

Vicepreședintele PSD, Daniel Băluță, a declarat că pachetul social promis de partid rămâne o prioritate și că acesta ar trebui adoptat în Parlament.

„Pachetul social pe care l-am promis și care este complet subfinanțat reprezintă o prioritate pentru Partidul Social Democrat și nu numai pentru el, în Parlamentul României și am convingerea că acest pachet va trece. De ce? Pentru că parlamentarii sunt oameni, cu toții văd ce se întâmplă în societatea noastră și, indiferent de formațiunea politică din care fac parte, au mai presus decât orice conștiință”, a declarat Daniel Băluță.

Liberarii cer PSD să nu modifice proiectul fără acordul tuturor partidelor de coaliție

Liberalii le cer social-democraților să nu modifice proiectul fără acordul tuturor partidelor din coaliție.

Partidul Național Liberal avertizează PSD să nu transforme dezbaterea bugetului într-un exercițiu politic și să respecte regulile stabilite în cadrul coaliției de guvernare. România nu își mai permite jocuri politice făcute pe banii publici.

România a încheiat anul 2024 cu unul dintre cele mai mari deficite bugetare din ultimii ani.

Consecințele sunt astăzi evidente: presiune majoră asupra bugetului de stat, costuri mai mari de finanțare și o nevoie urgentă de disciplină fiscală.

Bugetul pentru anul 2026 este construit pe baze realiste și respectă ținta de deficit de 6,2% din PIB – pragul care menține România pe o traiectorie credibilă în fața piețelor financiare și a partenerilor europeni.

În condițiile în care înregistrăm perturbații majore pe piețele combustibililor și pe cele financiare ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce poate genera creșterea inflației și reducerea creșterii economice, prudența și responsabilitatea ar trebui să ne ghideze pe toți.

Totodată, PNL atrage atenția că amendamentele la buget trebuie discutate în cadrul Coaliției și asumate de Guvernul susținut de majoritatea parlamentară, nu negociate în culise sau impuse prin voturi surpriză în Parlament.

Acordul politic al coaliției este explicit. Articolul 19 prevede clar: „Nicio inițiativă sau vot care presupune creșteri de cheltuieli bugetare nu poate avea loc fără acordul prealabil al conducerii Coaliției.”

Acest angajament rămâne în vigoare și trebuie respectat. Orice altă atitudine situează PSD în afara acordului politic.

De asemenea, orice tentativă de a modifica substanțial bugetul prin combinații sau înțelegeri parlamentare conjuncturale va avea efecte concrete și imediate: creșterea datoriei publice, dobânzi mai mari la împrumuturile statului și deteriorarea credibilității României în fața instituțiilor financiare internaționale.

România nu își poate permite ca bugetul public să fie folosit ca instrument pentru eventuale câștiguri politice. Situația fiscală cere acțiuni concrete de responsabilitate fiscală, nu doar declarații fără acoperire.

Când, vara trecută, situația bugetară a devenit critică și era nevoie de asumare politică pentru corectarea deficitului, Ilie Bolojan a fost liderul politic care și-a asumat conducerea guvernului într-un context extrem de dificil.

Guvernul Bolojan a luat măsuri de reformă și corecții bugetare curajoase, necesare pentru stabilizarea și relansarea economiei României.

În aceste condiții, eventuala tentativă de a schimba proiectul de buget prin amendamente nesustenabile va destabiliza situația politică și va genera o criză de care România nu are nevoie.

PNL va susține un buget realist, responsabil și orientat către stabilitatea economică a României. Interesul României trebuie să fie mai important decât orice calcul politic de moment.”, se arată în comunicatul transmis de PNL.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE