Forțele americane au distrus marți cinci petroliere iraniene, ca răspuns la cele mai recente atacuri asupra navelor sale de război, a anunțat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), transmite Euronews.com.
În urma atacurilor americane, Iranul a lansat rachete asupra unor ținte ale SUA din Iordania, potrivit presei de stat iraniene.
Tensiunile dintre SUA și Iran escaladează după noi atacuri de ambele părți
Statele Unite au transmis că armata a atacat marți petrolierele, după ce Gardienii Revoluției au vizat de două ori, în ultimele două zile, o navă de război a Marinei americane cu rachete balistice. Potrivit autorităților americane, nava „a evitat cu succes tentativele de atac ale Iranului, iar niciun militar american nu a fost rănit”.
În comunicat se mai precizează că echipajele celor cinci nave distruse – Kivik, Charminar, Horizon 1, Riesco și Derya – au fost avertizate să abandoneze navele înaintea atacurilor.
Între timp, armata Iordaniei a anunțat că sistemele sale de apărare aeriană au interceptat 18 rachete balistice lansate spre teritoriul țării, iar alte două au căzut în zone nelocuite. Autoritățile iordaniene au precizat că nu au fost raportate victime.
Aliat apropiat al Statelor Unite și țară care găzduiește forțe americane, Iordania a devenit în mod repetat ținta atacurilor iraniene asupra bazelor sale militare.
Cel mai recent schimb de atacuri a readus cele două părți în pragul unor confruntări deschise, într-un război care durează de mai bine de șase luni.
După ce duminică a susținut că a atacat o dronă navală a Marinei americane, Iranul a capturat în zorii zilei o navă subacvatică fără echipaj a SUA, la intrarea în Strâmtoarea Ormuz, potrivit televiziunii de stat iraniene, care a difuzat și imagini cu presupusa dronă capturată.
Administrația Trump a impus marți noi sancțiuni unor entități din industria aviatică iraniană. Măsurile vizează peste douăzeci de companii aeriene comerciale și private, precum și furnizori străini de servicii de transport de marfă, într-o nouă încercare de a izola Teheranul de partenerii comerciali pe care îi mai are.
Ambele părți încearcă să își consolideze controlul asupra Strâmtorii Ormuz, pe unde, înainte de începerea războiului, tranzita aproximativ o cincime din petrolul comercializat la nivel mondial.
