Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Studiu: 3 din 10 europeni spun că sunt într-o situație financiară precară

Un nou studiu arată că trei din zece europeni declară că se află într-o situaţie financiară precară, ceea ce îi face să renunţe la unele necesităţi de bază, cum ar fi mâncarea atunci când le este foame sau a-şi încălzi locuinţa.

În această situație se regăsesc 49% dintre greci, 22% dintre francezi sau 18% dintre germani, potrivit studiului realizat de institutul Ipsos, la iniţiativa asociaţiei Secours Populaire, pe un eşantion de 10.000 de persoane adulte, în zece ţări: Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, România şi Serbia.

"Exercitarea unei activităţi profesionale nu garantează o situaţie financiară confortabilă", arată sondajul citat de Agerpres, din care reiese că peste o treime dintre persoanele active intervievate (36%) nu reuşesc să facă faţă tuturor cheltuielilor.

62% dintre europeni și-au restrâns deplasările

Astfeș, din cauza ”situaţiei financiare dificile”, 62% dintre europeni şi-au restrâns deja deplasările, iar 46% au renunţat să îşi mai încălzească locuinţele, în ciuda frigului. Cifrele sunt similare celor de anul trecut, când sondajul a fost realizat însă doar în şase ţări: Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie şi Polonia.

"Din cauza scăderii puterii lor de cumpărare, peste o treime dintre europeni îşi restrâng în mod regulat cantităţile de hrană pe care le consumă", indică studiul din 2023. Astfel, 38% dintre intervievaţi nu mănâncă trei mese pe zi, 39% renunţă să cumpere carne şi 10% apelează la ONG-uri pentru a se hrăni. Anul trecut, 29% spuneau că li se întâmplă să sară peste o masă atunci când le este foame.

"În Franţa, precaritatea este în creştere. Toate categoriile vin la noi: studenţi, mame singure, persoane tinere active, dar în acest an am văzut revenind o categorie întâlnită în timpul crizei sanitare, şi anume persoane care se descurcau până acum cu venituri mici, care nu aveau slujbe cu normă întreagă", a declarat pentru AFP secretara naţională a asociaţiei, Houria Tareb.

În acest context, ONG-urile care luptă împotriva sărăciei se confruntă cu un aflux de cereri de ajutor, căruia îi fac cu greu faţă.

Sondajul a fost realizat online între 7 şi 27 iunie pe un eşantion de 10.000 de persoane reprezentativ pentru populaţia de 18 ani şi peste din cele zece state (eşantion de 1.000 de persoane din fiecare ţară, potrivit metodei cotelor).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE