Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că România este blocată politic și a acuzat PNL și USR că împiedică formarea unei noi majorități guvernamentale. El a susținut că PSD continuă demersurile pentru formarea unui guvern minoritar, susținut de celelalte partide pro-occidentale, potrivit Agerpres.
Grindeanu: „Există o minoritate de blocaj care ține România ostatică”
Într-o conferință de presă susținută la Parlament, liderul PSD a afirmat că, în acest moment, nu există o majoritate parlamentară, ci „o minoritate de blocaj”.
„În acest moment, nu putem vorbi de o majoritate, ci, mai degrabă, de o minoritate de blocaj, care ține practic România ostatică. Mă refer în mod evident la Ilie Bolojan, la PNL și la USR, care se agață în continuare de putere”, a declarat Sorin Grindeanu.
Acesta a spus că nu mai are așteptări de la premierul demis Ilie Bolojan și a susținut că PSD a fost de acord cu variantele de soluționare propuse în ultimele săptămâni, inclusiv cu semnarea unui acord politic.
Liderul PSD propune constituirea unei comisii de criză
Grindeanu a afirmat că România este blocată din cauza faptului că Guvernul în funcție nu poate adopta politici publice, iar una dintre soluțiile propuse de PSD este constituirea unei comisii de criză la nivelul Parlamentului.
„România e blocată, fiindcă stă un om acolo și ține de fotoliul respectiv, indiferent de consecințe. (...) De trei luni de zile, România e blocată”, a spus liderul social-democrat.
El a făcut apel la găsirea unor soluții care să permită depășirea actualului blocaj politic și a susținut că situația afectează funcționarea instituțiilor statului.
PSD insistă pentru un guvern minoritar
Sorin Grindeanu a reafirmat că PSD consideră drept cea mai bună soluție formarea unui guvern minoritar, susținut de celelalte formațiuni pro-occidentale.
„Am prezentat această soluție și ultima dată când am fost la consultări la Cotroceni - noi am spus că un Guvern minoritar PSD mi se pare cea mai bună soluție cu susținere din partea celorlalte forțe pro-occidentale”, a declarat acesta.
Liderul PSD a precizat că formațiunea nu va vota în Parlament un guvern din care nu face parte și a adăugat că, în prezent, PSD nu dispune de cele 233 de voturi necesare învestirii unui nou executiv.
Grindeanu exclude o colaborare guvernamentală cu AUR
Întrebat despre posibilitatea unei colaborări cu AUR, Sorin Grindeanu a declarat că îi respectă pe votanții formațiunii, însă nu își poate imagina o colaborare guvernamentală cu liderii partidului.
„În acest moment îmi este greu să-mi imaginez o colaborare guvernamentală cu AUR, din cauza credibilității unora dintre liderii AUR”, a afirmat Grindeanu.
El a susținut că liderii AUR transmit mesaje contradictorii și că au poziții care, în opinia sa, sunt incompatibile cu valorile europene, motiv pentru care PSD nu ia în calcul o colaborare guvernamentală cu această formațiune.
