Parlamentul ar trebui să se reunească într-o sesiune extraordinară până la 31 august pentru a adopta mai multe proiecte prevăzute în PNRR. De îndeplinirea acestor reforme depind aproximativ șapte miliarde de euro din fonduri europene, dintre care în jur de cinci miliarde de euro reprezintă bani nerambursabili.
Printre proiectele care ar trebui votate de parlamentari se numără noua lege a salarizării unitare și modificările aduse Codului urbanismului. În acest moment, însă, mai sunt numeroase aspecte care trebuie clarificate, iar consensul dintre partidele politice este departe de a fi garantat.
PSD a lansat mai multe critici la adresa partidelor de dreapta în legătură cu modul în care a fost elaborată legea salarizării unitare. Președintele Nicușor Dan a afirmat că forma proiectului a fost transmisă partidelor la începutul săptămânii, însă nu este clar când vor avea loc discuțiile finale și dacă va putea fi obținut un acord până la termenul-limită din 31 august.
Discuții la Cotroceni privind Codul urbanismului
Președintele Nicușor Dan va avea joi, la Palatul Cotroceni, o discuție tehnică cu mai mulți parlamentari pe tema Codului urbanismului.
Șeful statului își dorește ca în noua lege să fie introdusă și prevederea aprobată de bucureșteni la referendumul organizat în urmă cu doi ani. Aceasta stabilește ca toate autorizațiile de construire de pe teritoriul Capitalei să fie emise de Primăria Municipiului București, și nu de primăriile de sector.
Nicușor Dan susține includerea acestei modificări în noua lege, însă în interiorul partidelor există opinii diferite. Rămâne astfel de văzut dacă rezultatul referendumului va fi transpus în forma finală a Codului urbanismului.
Blocaj total în negocierile pentru formarea noului Guvern
În ceea ce privește formarea următorului Guvern, negocierile sunt complet blocate în acest moment.
Până la sfârșitul săptămânii sunt șanse reduse să mai aibă loc discuții între președintele Nicușor Dan și liderii politici Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz.
Potrivit informațiilor Euronews România, o nouă întâlnire a liderilor politici ar putea avea loc abia săptămâna viitoare, pentru reluarea discuțiilor privind formula următorului cabinet.
Nicușor Dan speră în continuare ca partidele din fosta coaliție să ajungă la un acord și să găsească o formulă prin care să guverneze împreună, cel puțin pentru o perioadă limitată. O altă variantă luată în calcul este colaborarea dintre partide, chiar dacă acestea nu vor face toate parte din același Executiv, astfel încât România să nu mai fie condusă de un Guvern interimar.
Ilie Bolojan, aproape de un record postdecembrist
Ilie Bolojan a ajuns miercuri la 71 de zile în funcția de premier interimar și a egalat recordul deținut până acum de Emil Boc.
Joi, Ilie Bolojan ar urma să devină cel mai longeviv premier interimar din istoria postdecembristă a României.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în Parlament pe 5 mai, după adoptarea unei moțiuni de cenzură depuse de PSD și AUR. Moțiunea a fost votată de 281 de parlamentari.
