Cel puțin 4 partide și blocuri electorale au șanse să intre în viitorul Parlament al Republicii Moldova, după alegerile din 28 septembrie. Pe primul loc în preferințele alegătorilor este Blocul Patriotic, din care fac parte formațiuni pro-ruse, printre care partidele Socialiștilor și Comuniștilor. În cursă, a fost înregistrat și partidul pro-rus, susținut de miliardarul condamnat penal, care a fugit la Moscova, Ilan Șor.
Ce arată cel mai recent sondaj pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova 2025
Primul sondaj sociologic de la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare a fost lansat pe 8 septembrie.
Conform datelor, pe primul loc în intenții de vot se plasează Blocul pro-rus al Comuniștilor si Socialiștilor, care ar putea să acumuleze aproape 37% din voturile cetățenilor.
Pe locul doi este actualul partid de guvernare PAS, care ar acumula aproape 36% din voturi.
În Parlament mai au șanse să intre două partide. Este vorba de Blocul Alternativa și Partidul Nostru, care ar putea să acumuleze aproape 8% din voturile cetățenilor.
Prin urmare, sociologii sunt tentați că o alianță postă-electorală este posibilă mai degrabă între Blocul prorus al Comuniștilor și Socialiștilor și celelalte două partide, situate pe locul trei și patru.
Mihai Bologan, director iData: „Dacă ne uităm la structura distribuției pe mandate, ne dăm seama că voturile din diasporă pot influența structura asta și chiar vor influența semnificativ. Așteptarea mea că PAS va obține mai multe mandate. Întrebare este dacă PAS poate depăși pragul de 51 de mandate, ca să poată guverna autonom. În caz contrar, cel puțin teoretic și din perspectiva structurii demografice ale alegătorilor, ar putea funcționa o alianță între Partidul Patriotic, Partidul Nostru și Blocul „Alternativa”, deși la momentul aceste formațiuni nu cooperează între ele și există multe critici de la o formațiune alta. Eu eu aș menționa că sunt aceste patru formațiuni care au șanse foarte mari să ajungă Parlament. Sunt câteva formațiuni care în anumite situații pot mobiliza alegătorii și să treacă peste pragul de cinci procente.”
Ce așteptări au moldovenii de la viitorul Parlament
Același sondaj mai arată și că aproape 52% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin integrarea europeană a țării.
Printre problemele cele mai importante menționate de cetățeni, care ar urma să fie soluționate de viitorul Parlament sunt corupția, sărăcia, dar și creșterea prețurilor. De asemenea, oamenii au menționat că nu au mare încredere în principalele instituții ale statului, cum ar fi Guvernul și Parlamentul. De cea mai mare încredere se bucură în continuare Biserica, Armata și dar și primăriile.
De asemenea, sociologii menționează că la următoarele alegeri, din 28 septembrie, ar putea să participe și aproape 30.000 de cetățeni din regiunea separatistă transnistriană. Aceștia vor influența votul final, dar nu vor avea o influență decisivă asupra structurii Parlamentului.