Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șoferii protestează din cauza scumpirii carburanților. Au plătit cu sume cuprinse între 50 de bani și 1 leu la benzinării

Publicat de: Euronews

Carburanții au ajuns să se scumpească aproape zilnic pe fondul sancțiunilor impuse Rusiei. Majorările de prețuri sunt vizibile la fiecare alimentare. În fața scumpirilor, unii șoferi au reacționat direct la pompă și au plătit cu mărunțiș, în semn de protest, ceea ce a dus la încetinirea activității benzinăriilor. Nu ar fi nimic ilegal, spun autoritățile. Oamenii au tot dreptul să fie nemulțumiți, spune președintele Consiliului Concurenței.

Șoferii au început deja să protesteze într-un mod inedit

În fața avalanșei de scumpiri, șoferii au început deja să protesteze într-un mod inedit în mai multe orașe din țară. La Iași, oamenii au blocat activitatea unei benzinării. Au stat la coadă să alimenteze cu sume modice cuprinse între 50 de bani și un leu. Fiecare șofer a alimentat chiar și de cinci - șase ori.

Șofer: „S-a scumpit încă o dată prețul, înainte alimentăm de șase milioane, șapte, acum ne ducem la 9-10 milioane la un plin, normal că e exagerat de mult.”

Reporter: „Ai alimentat?”

Șofer: „Da! Cu doi lei și 30 de bani.”

Șofer: „Prețurile care cresc și cresc și cresc și e cumva imposibil să ne mai deplasăm probabil cât de curând.”

Șofer: „De asta am venit. Ne-am cam săturat. Cred că toți avem o limită. E prima oară când ies la un protest, dar am atins o limită.”

Șofer: „Prețul mare la benzină. De asta suntem toți aici.”

Președintele Consiliului Concurenței a declarat că protestele oamenilor de la benzinării sunt perfect îndreptățite

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: „Prețul acum doi ani era de cinci lei, acum e nouă lei, evident că este o scumpire foarte mare. Niciun consumator nu poate sa fie mulțumit. Protestele arată imaginația consumatorilor și un simț al umorului. Prețurile la noi, noi ne uităm la prețurile fără taxe, nu e cel mai mic în România. Suntem al cincilea preț din coada la UE. Ăsta e rolul Consiliului Concurenței să facă analize amănunțite să vină cu sancțiuni care sunt severe, dar vin la ani de zile de la eveniment.

Președintele PSD e nemulțumit de durata anchetelor.

Marcel Ciolacu, președintele PSD: „Nu mai bine cei de la Consiliul Concurenței își dau demisia și lasă pe unii să poată să facă niște anchete în timp real?”

În tot acest timp, soluțiile salvatoare se lasă așteptate

Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, nu este în favoarea reducerii Taxei pe Valoarea Adăugată, dar speră ca viitoarea ordonanță antispeculă să contribuie la o eventuală ieftinire la pompă

Marcel Ciolacu, președintele PSD: „Săptămâna viitoare, cred, se va da acea ordonanță cu antispecula, astfel încât Guvernul să aibă niște instrumente clare și am văzut și în Germania că au aceeași abordare după ce s-au păcălit, reducând TVA, dar combustibilul scumpindu-se în continuare.

România are prețuri comparabile cu cele din Bulgaria, dar mai mici decât în Grecia ori nordul Europei.

La noi, litrul de benzină costă un euro și 68 de eurocenți, față de un euro și 62 de eurocenți în Bulgaria și 2,54 euro în Danemarca.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE