Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Simona Halep s-a întors în România: ”Nu știu cât voi mai juca, dar am câștigat ce era de câștigat”

Simona Halep a revenit în România după participarea la turneul WTA de la Miami, prima sa apariție pe teren după suspendare. Sportiva a declarat că sunt șase mici să participe la Jocurile Olimpice din vara acestui an.

Simona Halep a fost eliminată în primul tur la Miami Open 2024 și urmează să joace pentru România la Billie Jean King Cup, contra Ucrainei.

Ce spune Simona Halep despre experiența de la Miami

”M-am simțit foarte bine, a fost o nouă experiență și pentru mine. M-am bucurat că am luat această decizie să merg la Miami.

Nu simt presiunea unui turneu, joc de plăcere. Nu știu cât voi mai juca, dar am câștigat ce era de câștigat, iar acest lucru mi-a dat încredere ca om.

Trebuie să mă apuc de muncă și să fiu foarte profesionistă, poate mai mult decât înainte pentru că deja am o vârstă, am stat atât de mult timp, cred că o să dăuneze. Mi-a plăcut foarte mult la Miami. Mi-era dor să intru pe teren, de tot ce înseamnă tenis.

Am avut și familia și prietenii lângă mine. Nu mă așteptam să fie așa bine. Vreau să mă antrenez aici, în București.

Mi-aș dori foarte mult să reușesc să mă calific la Jocurile Olimpice, însă am auzit că sunt șanse minime. La Paris, să joc o Olimpiadă, ar fi minunat, dar nu vreau să îmi fac speranțe mari. Nu am clasament, trebuie să fiu în primele 60.

A fost un moment diferit să am familia lângă mine și prieteni foarte apropiați și când le-am cerut să vină au venit. Ca jucătoare de tenis e greu să îmi revin, dar ca persoană mi-am revenit. Joc de plăcere, nu știu cât voi mai câștia.

Am câștigat ce am meritat să câștig și asta mi-a dat încredere ca om”, a spus Simona Halep.

Pe 5 martie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus româncei suspendarea de la 4 ani la 9 luni. TAS a decis, în legătură cu substanța Roxadustat găsită în organismul sportive, că ”încălcările regulilor antidoping nu au fost intenționate” și că Simona Halep ”nu a avut nicio responsabilitate semnificativă sau neglijență semnificativă.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE