Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, arestat preventiv pentru luare de mită

Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj, a fost arestat preventiv.

Acesta, împreună cu un inspector din subordine vor rămâne în spatele gratiilor pentru 30 de zile.

Cei doi au contestat deja decizia magistraților de la Tribunalul Cluj. Potrivit procurorilor DNA, în ultimii 3 ani, Bogdan Durlea și mai mulți inspectori au "protejat" câteva firme de transport de marfă, pentru ca acestea să nu fie sancționate.

Mai exact, îi anunțau din timp pe patronii și administratorii lor când și unde urmau controale. În schimb, primeau bani și alte beneficii din partea societăților respective.

Printre firmele protejate se află și una controlată de un viceprimar din Bihor, care a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile în acest dosar.

Pe lângă faptele de luare de mită, abuz în serviciu și folosirea de informaţii nedestinate publicităţii, Bogdan Durlea mai este bănuit și că a administrat o firmă din domeniul transporturilor de mărfuri, deși acest lucru era incompatibil cu funcția de inspector șef.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE