PNL traversează una dintre cele mai grave crize interne din ultimii ani. În ședința decisivă a Biroului Politic Național, liderii partidului trebuie să aleagă între susținerea premierului desemnat Adrian Veștea și menținerea liniilor roșii asumate până acum, inclusiv refuzul unei noi coaliții cu PSD.
Potrivit informațiilor obținute de Euronews România, conducerea liberală a luat deja câteva decizii importante, în timp ce taberele din partid și-au radicalizat pozițiile.
Cu doar câteva minute înainte de începerea ședinței, unii lideri PNL au cerut susținerea necondiționată a lui Adrian Veștea în numele stabilității politice, în timp ce alții au vorbit despre o tentativă de preluare abuzivă a partidului și despre încălcarea regulilor interne.
Vasile Blaga: „O încercare clară de preluare abuzivă”
Vasile Blaga a criticat dur situația în care a fost adus partidul.
„Nu prea am mai văzut situații ca asta în care să fie pus un partid politic. Adică o încercare clară de preluare abuzivă. Statutul PNL este Constituția. Cine încalcă trebuie să plătească”, a declarat senatorul PNL.
Și fostul președinte al partidului, Theodor Stolojan, a admis gravitatea momentului: „E un moment greu pentru noi, pentru PNL”, a spus acesta, întrebat dacă gestul lui Adrian Veștea poate fi considerat o trădare.
Birta, apel către Adrian Veștea: „Nu trăda PNL”
Potrivit surselor Euronews România, primarul Oradei, Florin Birta, i s-a adresat direct lui Adrian Veștea în timpul ședinței BPN și l-a îndemnat să nu contribuie la o eventuală ruptură în partid.
„Adi, am văzut că ai declarat că urma să pleci pe Muntele Athos. Cred că ești un om credincios. Nu interpreta rolul biblic și nu trăda PNL, pentru că în acest BPN avem doar patru voturi pentru o alianță cu PSD. Nu trăda încrederea domnului președinte Bolojan. Eu știu de câtă încredere ai beneficiat din partea domnului președinte. Ai declarat că ești un pion pe tabla de șah. Nu fi pionul care duce la ruperea PNL. Haideți să fim pionii care vor binele unui partid puternic. Vă garantez că domnul Bolojan a urmărit de fiecare dată interesul țării”, a declarat Florin Birta.
Tabăra Veștea cere responsabilitate
De partea cealaltă, susținătorii premierului desemnat au făcut apel la unitate și la asumarea guvernării.
„Adrian Veștea va fi următorul premier al României. Un Guvern care sper că în următoarele 48 de ore va trece prin Parlament, dacă există responsabilitate. Cred că PNL trebuie să se gândească dacă alege șase ani și jumătate de opoziție sau să fie responsabil față de români și să se gândească nu la calcule electorale meschine, ci la cetățeni”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan.
Monica Anisie a transmis că nu își poate vota împotriva propriului partid: „Niciodată nu voi vota împotriva unui coleg de la PNL. Președintele României a ales un membru PNL, ceea ce înseamnă că are încredere în PNL”, a spus senatorul liberal.
Adrian Veștea: „Nu am fost și nu voi fi niciodată un laș”
Acuzat de unii colegi că a acceptat desemnarea fără consultări interne și că a pus partidul în fața faptului împlinit, Adrian Veștea a respins criticile.
„Nu am fost și nu voi fi niciodată un laș, mai ales că este vorba de destinele României și mai ales când ținem cont de faptul că avem o situație de interimat. Avem un guvern care astăzi, de 41 de zile, nu poate să își exercite activitatea în totalitatea responsabilităților pe care le are”, a declarat premierul desemnat înaintea ședinței.
Întrebat de ce nu i-a informat pe Ilie Bolojan și pe ceilalți lideri ai partidului după discuția cu președintele Nicușor Dan, Veștea a invocat caracterul confidențial al întâlnirii.
„Toate aceste lucruri s-au luat la o oră destul de târzie în noapte. S-a dorit confidențialitatea acestor lucruri. Nu aveam ce să informez. Nu am avut din partea președintelui... s-a dorit confidențialitatea acestei întâlniri, cred că este normal și moral”, a adăugat acesta.
„PNL nu a avut o altă soluție și nu a venit cu o altă propunere. În urma evaluărilor făcute de către dumnealui, ținând cont de parcursul pe care l-am avut în decursul timpului în Guvern sau în activitățile publice pe care le-am desfășurat, știe că nu sunt o persoană conflictuală. Că ar trebui să ne raportăm la România și ar trebui să ne raportăm la situația prin care trece țara, că avem un interimat de 41 de zile și țara trebuie guvernată”, a spus Veștea, referindu-se la mesajul transmis de președintele Nicușor Dan.
Surse: Liberalii au reconfirmat că nu vor o coaliție cu PSD
Potrivit informațiilor obținute de Euronews România din interiorul ședinței, conducerea PNL a votat reconfirmarea celor trei rezoluții adoptate anterior, prin care partidul a decis să nu intre într-o nouă coaliție cu PSD.
Rezultatul votului a fost:
- 39 de voturi pentru reconfirmarea rezoluțiilor;
- 10 voturi împotrivă;
- 5 abțineri.
Cine sunt liberalii care îl susțin pe Adrian Veștea
În tabăra care a susținut o altă abordare s-au regăsit mai multe nume importante din partid, printre care Alina Gorghiu, Hubert Thuma și Cătălin Predoiu.
Președinta PNL Argeș a transmis că organizația pe care o conduce i-a dat mandat să îl susțină pe Adrian Veștea.
„Astăzi, am primit, alături de colegul meu, senatorul Mihai Coteț, mandatul primarilor din Argeș de susținere a premierului desemnat, Adrian Veștea. În fața PNL sunt, practic, două scenarii. Primul: un premier liberal la guvernare. Al doilea: PSD și AUR la guvernare, iar PNL trimis în opoziție pentru ani buni de acum înainte. Nu trebuie să fii strateg ca să vezi care dintre cele două e în interesul partidului și, mai ales, al oamenilor”, a afirmat Gorghiu pe pagina sa de Facebook.
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, a pledat pentru susținerea noului Executiv și a lansat un mesaj interpretat de unii colegi drept o critică voalată la adresa conducerii partidului.
„Eu cred că acest guvern va trece. Să dea Dumnezeu să meargă bine. Să căutăm soluția să legitimăm acest guvern. În afară că domnul Veștea n-a sunat, mai e ceva? Poate că nici domnul Bolojan nu e atât de receptiv. Toți oamenii din partid, oricât de valoroși ar fi, nu sunt de neînlocuit”, a spus Iftime.
Dacă totul merge așa cum își doresc disidenții, ar urma ca deja mâine Adrian Veștea să vină cu programul de guvernare și cu lista de miniștri. Miercuri ar urma audierile și votul de învestire, astfel încât să fie evitată situația în care Veștea să ajungă la congresul extraordinar al PNL, acolo unde este posibil să fie, până la urmă, exclus din partid.
Liberalii iau în calcul sesizarea Curții Constituționale
Nemulțumirile din partid nu vizează doar modul în care Adrian Veștea a acceptat desemnarea, ci și procedura urmată de președintele Nicușor Dan. Surse din PNL susțin că liderii liberali analizează posibilitatea sesizării Curții Constituționale. Potrivit surselor Euronews România, un astfel de demers ar putea fi inițiat fie de premierul în funcție, Ilie Bolojan, fie de președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a acuzat că șeful statului nu ar fi respectat prevederile constituționale.
„Eu am declarat cât se poate de tranșant că președintele țării a încălcat Constituția. În momentul în care domnul Tomac și-a depus mandatul, șeful statului trebuia să invite partidele la negocieri și la finalul lor să anunțe un prim-ministru. Ideea că șeful statului intervine brutal în viața PNL este o chestiune care, din punctul meu de vedere, este inacceptabilă.Nu cred că Nicușor ar trebui suspendat pentru modul în care a interpretat Constituția, dar cred că o decizie a Curții ar ajuta și România, și pe viitorul președinte sau actualul președinte să respecte regulile jocului constituțional”, a declarat liderul senatorilor PNL”, a declarat acesta.
