Procurorii CSM resping ideea unui referendum privind actuala componență a Consiliului

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) respinge propunerea președintelui României privind convocarea unui referendum care să valideze sau să demită actuala componență a Consiliului. Ei spun că un astfel de demers ar încălca prevederile Constituției și ale legilor care reglementează funcționarea justiției.

Nicușor Dana a solicitat organizarea unui referendum

Reacția vine în urma comunicatului Administrației Prezidențiale din 21 decembrie 2025, prin care șeful statului a solicitat organizarea unui referendum pe acest subiect. Procurorii din CSM susțin că, începând din luna mai 2025, Consiliul a adresat în mod repetat invitații președintelui pentru participarea la ședințele plenului, în vederea clarificării divergențelor apărute în spațiul public, invitații care nu s-au concretizat într-un dialog instituțional.

Rolul constituțional al CSM nu este acela de a apăra „interese de breaslă”

Secția pentru procurori subliniază că rolul constituțional al CSM nu este acela de a apăra „interese de breaslă”, ci de a fi garantul independenței justiției. Totodată, magistrații atrag atenția că legea prevede proceduri clare pentru eventuala demitere a membrilor Consiliului, referendumul nefiind una dintre acestea. Cu toate acestea, procurorii precizează că nu ar avea nicio reținere în a-și depune mandatele dacă majoritatea alegătorilor ar solicita acest lucru prin mecanisme legale.

Secția pentru procurori reia criticile față de modificările succesive ale legilor justiției

În comunicat este criticată și abordarea politică potrivit căreia justiția ar fi „a treia putere în stat”, calificare considerată incompatibilă cu principiile democratice europene privind echilibrul și controlul reciproc între autoritățile statului.

De asemenea, Secția pentru procurori reia criticile față de modificările succesive ale legilor justiției, despre care afirmă că au generat disfuncționalități majore în activitatea instanțelor și parchetelor, atât în plan operațional, cât și administrativ.

„Secția pentru procurori insistă asupra faptului că modificările succesive ale legilor justiției au creat bulversări ale activității instanțelor și parchetelor, atât în zona de urmărire penală și de judecată, cât și în zonele de management și administrație. De asemenea, în cei 3 ani de mandat, procurorii din cadrul Secției au comunicat, în mod repetat, că sunt necesare remedieri ale legilor justiției, unele dintre ele fiind de natura celor solicitate astăzi de mulți dintre cei care se exprimă, prin diferite modalități, în spațiul public”, se arată în comunicat.

Secția pentru procurori își reafirmă sprijinul pentru mecanismele democratice și pentru dialogul loial între autorități, dar precizează că nu va susține demersuri care presupun încălcarea legii, ci doar modificarea acesteia, în acord cu nevoile reale ale sistemului judiciar.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE