La aproape trei luni de la izbucnirea conflictului politic dintre partidele din coaliție, liderii PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns încă la un consens privind formula de guvernare. În timp ce schimbul de acuzații dintre social-democrați și liberali continuă, pe scena politică apare un nou scenariu: un „guvern de armistițiu”.
Ideea a fost lansată inițial de liderul UDMR, Kelemen Hunor, și presupune formarea unui Executiv din care să facă parte PSD, PNL și UDMR, fără USR.
UDMR cere reluarea negocierilor de la zero
Europarlamentarul UDMR Lóránt Vincze spune că partidele ar trebui să reia discuțiile de la început și să renunțe la disputele politice.
„Ar trebui să fie un punct zero, să se reia toate negocierile de la zero. Poate ar trebui să mai treacă o săptămână, două, să ajungă la concluzia că avem nevoie de un guvern, să găsim o soluție. Fiecare va pierde câte ceva”, a declarat europarlamentarul.
În același timp, acesta a precizat că UDMR are puține „linii roșii”.
„Nu vrem să sprijinim prin voturile deputaților și senatorilor noștri un guvern susținut de AUR ori să participăm la guvernare într-o situație în care acel executiv depinde de voturile AUR. În rest, UDMR este absolut flexibil”, a completat Lóránt Vincze.
PNL vorbește despre un executiv temporar
Și liderul PNL, Ilie Bolojan, a vorbit despre posibilitatea unui guvern de armistițiu pentru o perioadă limitată.
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru susține că primul pas ar trebui să fie convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea actelor normative necesare evitării pierderii fondurilor europene.
„Prima concesie ar fi convocarea unei sesiuni extraordinare. Venirea pe un teritoriu neutru al tuturor unde să votam cele 6 acte normative care nu fac altceva decât să evite pierderea a miliarde de euro”, a declarat Muraru.
Potrivit acestuia, ulterior toate formațiunile politice ar trebui să revină la masa negocierilor pentru instalarea unui nou guvern, la sfârșitul lunii iulie sau în luna august.
PSD insistă pentru un premier social-democrat
În interiorul scenariului unui guvern de armistițiu este vehiculat din nou numele liberalului Alexandru Nazare pentru funcția de prim-ministru. PSD nu renunță însă la varianta Sorin Grindeanu premier și își reafirmă disponibilitatea de a reveni la guvernare.
Deputata PSD Natalia Intotero afirmă că cea mai bună soluție ar fi refacerea coaliției, cu condiția ca Ilie Bolojan să renunțe la funcția de premier.
Întrebată dacă Alexandru Nazare ar putea reprezenta o variantă, aceasta a răspuns că ar prefera „un om politic”.
„Ni s-a tot reproșat că PSD nu își asumă responsabilitatea guvernării. Suntem pregătiți să preluăm guvernul”, a declarat aceasta.
USR respinge ideea unui guvern de armistițiu
USR anunță că nu ar susține un astfel de Executiv și își menține propunerea privind rotația guvernamentală.
Deputatul Cezar Drăgoescu afirmă că partidul vede ideea unui guvern de armistițiu drept „un guvern de capitulare”.
„Eu nu știu ca România să fie în război. Așa-zisul guvern de armistițiu îl văd ca un guvern de capitulare. Noi și PNL avem decizii statutare că nu facem parte dintr-un guvern cu PSD și nu susținem un guvern PSD”, a declarat deputatul USR.
USR propune în continuare un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR, urmat de o rotație guvernamentală.
Mai multe scenarii rămân pe masa negocierilor
Pe lângă varianta guvernului de armistițiu, rămân în discuție și alte formule de guvernare: un guvern monocolor PSD condus de Sorin Grindeanu sau un guvern minoritar PNL–USR–UDMR cu Siegfried Mureșan în funcția de premier.
Între timp, schimbul de acuzații dintre PSD și PNL continuă.
Social-democrații au sesizat Parlamentul European cu privire la ceea ce consideră a fi atacuri ale liberalilor la adresa independenței justiției.
La rândul său, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan susține că PSD a atacat și în trecut statul de drept și afirmă că este pregătit să poarte această dezbatere la nivel european.
Lóránt Vincze consideră însă că implicarea Parlamentului European și a Comisiei LIBE nu va contribui la detensionarea situației: „Colegii ar trebui să se gândească să stea jos și să găsească o soluție.”
Liderul AUR, George Simion, afirmă că nu l-ar mai propune pe Călin Georgescu pentru funcția de prim-ministru și susține că românii l-au votat pe acesta pentru funcția de președinte.
