Roxana Mînzatu a sărbătorit ziua Europei chiar pe istoricul Camp Noul, la meciul Barcelona - Real Madrid 2-0. Românca a fost în tribunele celui mai mare stadion din Europa, proaspăt renovat, alături de președintele catalanilor, Joan Laporta.
Prezența Roxanei Mînzatu pe Camp Nou a fost de bun augur pentru Barcelona, care a câștigat al 29-lea titlu din istoria clubului. Și a făcut-o chiar în fața celei mai mari rivale, Real Madrid.
Barcelona a câștigat titlul 29 în Spania, după 2-0 cu Real Madrid
Pentru a marca Ziua Europei, jucătorii au purtat banderole cu însemnele Uniunii Europene, mai ales că, în aceeași zi, Spania a împolinit 40 de ani de la intrarea în UE. Până și grafica televiziunii spaniole a ținut să marcheze aceste aspecte.
Postarea Roxanei Mînzatu:
„𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚, 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐄𝐥 𝐂𝐥𝐚́𝐬𝐢𝐜𝐨!
⚽️ Sportul înseamnă incluziune, valori comune, efort colectiv și aspirații pentru succes. Din multe puncte de vedere, sportul înseamnă Europa.
🔹 În această seară, 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐢 a fost marcată și la unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale continentului nostru: 𝐄𝐥 𝐂𝐥𝐚́𝐬𝐢𝐜𝐨 – 𝐅𝐂 𝐁𝐚𝐫𝐜𝐞𝐥𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐬. 𝐑𝐞𝐚𝐥 𝐌𝐚𝐝𝐫𝐢𝐝. Un eveniment urmărit de 𝟔𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 de oameni de pe tot globul.
🔹 Jucătorii au purtat banderole cu însemnele Uniunii Europene, iar meciurile din La Liga, precum și din multe alte ligi europene, s-au desfășurat sub drapelul european.
🇪🇺🇪🇸 Alături de 𝐉𝐨𝐚𝐧 𝐋𝐚𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚, 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐅𝐂 𝐁𝐚𝐫𝐜𝐞𝐥𝐨𝐧𝐚, de reprezentanți ai autorităților spaniole și catalane, de oficiali ai La Liga și ai Real Madrid, am marcat atât Ziua Europei, cât și cei 𝟒𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐝𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆.
🔹 O sursă importantă de inspirație rămâne și activitatea 𝐁𝐚𝐫𝐜̧𝐚 𝐅𝐨𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧. Împreună cu 𝐌𝐚𝐫𝐭𝐚 𝐅𝐞𝐭𝐮, 𝐜𝐨𝐨𝐫𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢, am discutat despre rolul sportului ca motor de incluziune socială. Ceea ce Uniunea Europeană își propune prin 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐞 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐦𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐚̆𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐞𝐢 se regăsește, din multe perspective, în activitatea lor.
🔹 Personal, sunt mai convinsă ca oricând de puterea sportului de a aduce oamenii împreună și de a crea oportunități reale pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele.
🔹 Cei mai buni să câștige — iar noi să continuăm să ne bucurăm de aceste momente frumoase ale sportului european.”
- Roxana Mînzatu este comisar european pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.
