Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România va încheia un parteneriat strategic cu Japonia. Klaus Iohannis, întrevedere istorică la Tokyo

Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni, la Tokyo, cu preşedintele Camerei Consilierilor din Dieta (Parlamentul) Japoniei, Hidehisa Otsuji, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda, cu care a discutat despre parteneriatul strategic România-Japonia, precum și despre situaţia regională de securitate.

Șeful statului a evidențiat în cadrul celor două întâlniri importanța declarației comune de instituire a Parteneriatului Strategic România-Japonia, care va avea loc marţi.

”Preşedintele României a arătat că lansarea Parteneriatului Strategic reprezintă un moment istoric pe care ţara noastră doreşte să îl pună în slujba prieteniei şi dezvoltării relaţiilor dintre cele două popoare şi a subliniat obiectivul României de a fi un partener de încredere al Japoniei, atât în avansarea cooperării bilaterale, cât şi în plan multilateral, în cadrul ONU, precum şi în relaţia Japoniei cu NATO şi Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de Agerpres.

Parteneriat strategic România - Japonia pentru extinderea centralei de la Cernavodă

Documentele care vor fi parafate marți vor deschide noi oportunităţi pentru intensificarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, industrie, cercetare, inovare, educaţie şi cultură. În acest sens, au fost reliefate posibilităţile de cooperare cu Japonia în extinderea programelor de energie nucleară civilă, cum sunt Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi proiectul reactoarelor nucleare mici (SMR).

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis și-a exprimat susţinerea în vederea consolidării relațiilor dintre România și Japonia pe linie parlamentară, care înregistrează un ritm ascendent al dialogului.

Referitor la situația regională de securitate, Iohannis a reiterat faptul că România acordă Ucrainei un sprijin multidimensional încă de la începutul războiului declanșat de Rusia.

De asemenea, preşedintele Iohannis a transmis aprecierile României cu privire la implicarea constructivă a Japoniei în sprijinul Ucrainei. El a salutat obiectivul asumat de Japonia, în calitate de Preşedinţie rotativă a G7, de a continua mobilizarea comunităţii statelor care împărtăşesc aceleaşi valori în sprijinul Ucrainei.

Şeful statului a felicitat autorităţile nipone şi pentru obiectivul ambiţios asumat prin noua Strategie Naţională de Securitate a Japoniei, care vizează consolidarea capacităților de apărare şi atingerea ţintei de 2% din PIB pentru bugetul Apărării în următorii cinci ani.

Preşedinţii celor două camere ale Dietei Naţionale a Japoniei au transmis aprecierile pentru semnarea Parteneriatului Strategic, evidenţiind că vizita preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă un moment cu o semnificaţie aparte în istoria relaţiilor româno-japoneze.

Cei doi oficiali de rang înalt au subliniat că Parteneriatul Strategic deschide noi oportunităţi de cooperare în domeniile economic, comercial, cercetare şi inovare.

În ceea ce priveşte situaţia de securitate, preşedinţii celor două camere ale Dietei nipone au accentuat faptul că Japonia şi România împărtăşesc aceeaşi viziune şi abordare şi au transmis aprecieri pentru acţiunile şi eforturile susţinute ale ţării noastre în sprijinul Ucrainei, atât în ceea ce priveşte situaţia refugiaţilor, cât şi pentru facilitarea tranzitului de cereale.

Klaus Iohannis urmează să fie primit de Împăratul Japoniei

Şeful statului efectuează de luni până miercuri o vizită oficială în Japonia. Marţi, Klaus Iohannis urmează să fie primit de împăratul Japoniei, Naruhito, şi împărăteasa Japoniei, Masako. Ulterior, se va întâlni cu premierul nipon, Fumio Kishida, cu care va semna Declaraţia comună de instituire a Parteneriatului Strategic România-Japonia. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, o întrevedere cu autorităţile locale din Kyoto.

Joi şi vineri, şeful statului va efectua o vizită de stat în Republica Singapore, unde va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Halimah Yacob şi cu prim-ministrul Lee Hsien Loong.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE