Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Robert Negoiță spune că „vom regla lucrurile în instanță”, după ce DNA a decis să-i suspende mandatul de primar

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a transmis un mesaj a doua zi după ce a fost audiat în jur de șase ore la DNA. Într-un clip video scurt, edilul confirmă că nu își mai poate exercita funcția pentru că procurorii i-au aplicat o suspendare, în urma unor cercetări privind fapte de abuz în serviciu.

Robert Negoiță e convins că instanța va rezolva cazul în care este implicat

Robert Negoiță a fost plasat sub control judiciar, iar anchetatorii i-au stabilit o cauțiune de 800.000 de lei.

„Regret că, în această perioadă, nu o să mai pot să mă implic direct în rezolvarea problemelor, sesizărilor, din cauza faptului că am interdicție. În realitate, un procuror a dispus suspendare amandatului meu și interzicerea exercitării funcției pe care o ocup în mod legal, în urma votului. Vom regla lucrurile acestea, sper eu, săptămâna viitoare, în instanță. Și sper din suflet ca lucrurile să reintre în normal", a fost postarea lui Negoiță.

Procurorii DNA au făcut mai multe descinderi, pe 5 februarie, inclusiv la locuința lui Negoiță, ca urmare a faptului că Primăria Sectorului 3 a construit drumuri publice pe terenuri private, pentru a deservi extinderea unor construcții. Iar unul dintre cei pe al cărui teren a fost construit drumul este chiar fratele său, Ionuț Negoiță.

Primarul nu crede că a făcut ceva ilegal și a recunoscut că a construit mai multe astfel de drumuri, nu doar cel de pe terenul fratelui său.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE