OMV Petrom ar putea exploata un important zăcământ de gaze naturale descoperit de Ucraina pe platoul Mării Negre. Negocieri în acest sens sunt purtate cu compania ucraineană de stat Naftogaz, potrivit Reuters, care citează surse din industrie.
Discuțiile sunt la un nivel incipient, iar dezvoltarea proiectului comun ar putea fi posibilă doar după încheierea războiului. Nu au fost divulgate date despre cantitatea de gaze naturale descoperite, dar ar fi vorba de „unul dintre cele mai promițătoare zăcăminte de gaze din regiunea Mării Negre”. Totodată, nu a fost precizat nici dacă descoperirea a avut loc înaintea războiului, însă se știe că existau discuții și atunci.
„Rezerve substanțiale de gaze”, descoperite de ucraineni în Marea Neagră
În prezent, România, dar și Turcia, avansează proiectele de exploatare a propriilor zăcăminte în mare. Săptămâna trecută, în timpul vizitei la București, Volodimir Zelenski a spus că Ucraina este interesată de dezvoltarea proiectelor comune cu România în sectorul energetic, inclusiv în domeniul gazelor naturale.
Discuțiile dintre Petrom și Naftogaz au început încă dinaintea războiului, iar în 2021, cele două companii au semnat un memorandum de explorare și producție a gazelor în Ucraina. Însă, după invazia armatei ruse, dezvoltarea proiectelor comune a fost oprită.
Descoperirea acestor gaze din Marea Neagră ar putea să consolideze securitatea energetică a României și chiar a Europei.
Sursa citată susține că au fost „făcute parțial” și studii seismice pe zăcămintele aflate în apropierea perimetrelor offshore românești și că sunt disponibile date 3D și 2D. Iar ucrainenii doresc atragerea tehnologiei occidentale de extracție.
Această decoperire vine la câteva zile după vizita președintelui Ucrainei în România. Volodimir Zelenski s-a întâlnit atât cu Nicușor Dan, cât și cu premierul Ilie Bolojan, iar cele două țări au precizat că își propun proiecte comune de extracție a resurselor din Marea Neagră.
